Cosul de cumparaturi este gol.
Noul MODEL DE CERERERE privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule
Data: 28 Aug 2017
Aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule
În Monitorul Oficial nr. 688 din 24 august a fost publicat Ordinul Ministerului Mediului și al Ministerului Finanţelor Publice nr. 1.144/1.672/2017 pentru aprobarea modelului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.
Art. 1.
Se aprobă modelul de cerere privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXĂ
CERERE DE RESTITUIRE
a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
Către ………………(organul fiscal competent)………………
Subsemnatul/Subscrisa………………….cu domiciliul/sediul în localitatea………………, str. ……………… nr. …, bl. …, sc. …, ap. …, judeţul/sectorul ………….., având C.N.P./C.U.I. ……………., în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule şi ale art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, solicit/solicităm restituirea sumei de lei………….., reprezentând1):
1. ( ) taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale;
2. ( ) taxa pe poluare pentru autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale;
3. ( ) taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale;
4. ( ) timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale;
5. ( ) taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrul de mediu pentru autovehicule, dobânzile calculate până la data plăţii integrale, cheltuielile de judecată, precum şi alte sume stabilite potrivit Hotărârii judecătoreşti nr. …./…. emise de ……………., executorie, anexată în copie la prezenta.
Declar/Declarăm că suma achitată iniţial, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrul de mediu pentru autovehicule, prin Chitanţa/Ordinul de plată pentru Trezoreria Statului nr. ………/………. în cuantum de ………………… lei, a fost achitată ca urmare a intervenirii uneia dintre situaţiile prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul înmatriculării autoturismului/autovehiculului marca …………., tipul/varianta ………….., fabricat în anul ….., având numărul de înmatriculare ………………….., numărul de identificare ………, seria cărţii de identitate ………………… .
Menţionez/Menţionăm că am luat cunoştinţă că din sumele de restituit vor fi compensate de către organul fiscal competent eventualele obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data restituirii.
Solicit/Solicităm ca restituirea efectivă a sumelor cuvenite în continuare să se efectueze în contul bancar nr. …………….., cod IBAN …………………, deschis la …………………….. .
Anexez la prezenta cerere următoarele documente 2):
□ – documentul doveditor al plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont, după caz, care atestă efectuarea plăţii acesteia, în original sau în copie;
□ – copia cărţii de identitate a vehiculului;
□ – copia certificatului de înmatriculare.
Contribuabilul/Reprezentantul legal al contribuabilului,
…………………………(numele şi prenumele)………………………….
Semnătura ……………………
Data ………………………
Participantii in relatiile investitionale internationale. Statul in rol cheie si diferentele marcante
Data: 02 Dec 2014
Ca definitie generala, subiectele dreptului international sunt entitatile care participa la crearea normelor de drept international, au calitatea de destinatari directi ai acestor norme, precum si capacitatea de a-si asuma si exercita drepturi si de a dobandi obligatii in cadrul ordinii juridice international, acestea fiind: statele, considerate subiecte principale, traditionale, tipice ale dreptului international, care pana in deceniile 4-5 ale secolului al XX-lea erau, in realitate, si singurele subiecte ale dreptului international; organizatiile internationale interguvernamentale, care sunt subiecte derivate ale dreptului international, deoarece sunt create prin acordul de vointa al statelor, dobandind, prin actul de,,creare” personalitate juridica proprie, distincta de aceea a statelor care le-au creat; miscarile/popoarele care lupta pentru eliberare nationala, avand o capacitate limitata si cu caracter tranzitoriu; Vaticanul (statul papal), avand o capacitate limitata; alte entitati care participa la raporturi juridice internationale, dar a caror personalitate juridica nu este recunoscuta in dreptul international public, respectiv organizatiile internationale neguvernamentale si persoanele fizice.
Autor: Avocat Cristina Elena CANDEA
Consideratii generale
In acest eseu vom aduce in discutie Corporatiile Internationale Transnationale (denumite in cele ce urmeaza TNC). Aceste subiecte au personalitate juridică internațională. Cu alte cuvinte, ele au si exercita anumite drepturi și obligații în conformitate cu dreptul internațional. Cum s-ar putea determina daca o anumita entitate are sau nu personalitate juridical internationala? O entitate este un subiect de drept internațional în cazul în care are "personalitate juridică internațională". Cu alte cuvinte, subiecții trebuie să aibă drepturi, competențe și atribuții în conformitate cu dreptul internațional și ar trebui să fie în măsură să își exercite aceste drepturi, atribuții și competențe. Drepturile, competențele și atribuțiile diferite se modifică în funcție de statutul și funcțiile lor. In cazul TNC, se poate afirma ca li se recunoaste o personalitate juridica internationala incompleta. Este oare pregatit mediul international pentru o recunoastere completa ca subiect de drept international a TNC? Unii autori sunt de parere ca ar fi o imprudenta la acest moment, sa se acorde o astfel de recunoastere, deoarece s-ar putea exercita presiuni asupra sistemului juridic international .
Personalitatea juridică include, de asemenea, capacitatea de a asigura respectarea drepturilor proprii precum și de a obliga alte entitati la îndeplinirea obligatiilor lor în temeiul dreptului internațional. De exemplu, acest lucru înseamnă că un subiect de drept internațional ar trebui să poată: (1) formula cereri în fața instanțelor și tribunale internaționale și naționale să își exercite drepturile, e.g. in fata Curtii Internaționale de Justiție; (2) să aibă capacitatea sau puterea de a intra în conventii care sunt obligatorii în temeiul dreptului internațional, de exemplu in tratate; (3) beneficiază de imunitate de jurisdicție a instanțelor străine; de exemplu, imunitate pentru acte de stat; (4) să fie supusă obligațiilor în temeiul dreptului internațional ( Martin Dixon) si sa aiba dreptul de a creea drept international.
Subiectele de drept internațional nu au aceleași drepturi, obligații și capacități. Curtea Internationala de Justitie arata, in avizul sau consultativ din 1949, referitor la „Repararea daunelor suferite in serviciul Natiunilor Unite” ca subiectele de drept intr-un sistem juridic nu sunt in mod necesar identice in ce priveste natura sau intinderea drepturilor lor.
Tot mai multi autori vorbesc despre invizibilitatea legala a TNC in peisajul dreptului international. Analizand rolul dreptului international public (rol ce trebuie sa fie complet), se observa ca, in esenta, acesta comprima un sistem de reguli si principii care guverneaza relatiile internationale intre statele suverane si alti subiecti institutionali de drept international cum ar fi United Nation, Liga Araba etc. ori tocmai acest sitem de reguli ar fi afectat daca unii membrii ai comunitatii internationale, in special TNC, ar fi plasati sau s-ar autoplasa intr –un colt de invizibilitate.
Dreptul international cutumiar recunoaste TNC drept potentiali subiecti de drept international. Si din acest punct de vedere, TNC trebuie sa promoveze un rol mai activ, o implicare expansionista, dinamica si neintrerupta in dreptul international, pentru a inlatura paralizia instalata in prezent. Spre exemplu, in ultimii ani, comunitatea internationala a procedat la elaborarea unor coduri de conduita ce contin norme care guverneaza conduita TNC, insa cele mai multe din aceste norme au fost elaborate cu participarea extrem de redusa sau chiar absenta a TNC. Se pare ca motivul este reprezentat si de faptul ca uneori nu li se permite acestor corporatii o participare mai activa.
Denumirea generic TNC reprezintă principalii operatori ai comerțului internațional, care realizează aproape totalitatea investițiilor internaționale și tot ei sunt la originea majorității plăților internaționale. Varietatea lor, numărul acestora și domeniile multiple de activitate în care sunt prezenti fac dificilă definirea acestora. Intră în această categorie grupurile de societăți comerciale ce reprezintă o anumită permanență, plasate sub conducerea unei societăți mamă, situată într-un stat și care cuprinde societăți filiale sau afiliate situate în mai multe alte state. Întreprinderea multinațională sau societatea transnațională spre deosebire de ONG este un grup de interes privat având drept scop realizarea de beneficii. Ceea ce caracterizează aceste societăți este înainte de toate coordonarea și ierarhizarea între diversele elemente care compun grupul; existand deci legături juridice și financiare complexe între centru și periferie adică între societatea mamă și societațile filiale sau afiliate. Fiecare din aceste segmente poseda propria personalitate juridică în raport cu dreptul fiecăruia din statele în care ele operează. În practică și pe motiv de comoditate se conferă TNC naționalitatea societății mamă utilizandu-se formule ca RENAUT SA este o multinațională franceză sau COCA-COLA este o multinațională americană.
Fără să fie subiect de drept internațional în sensul clasic al termenului unele TNC dispun de o capacitate de influență care o exceed pe aceea a numeroase state suverane; cifra lor de afaceri este superioară PIB acestor state, numărul angajaților depașește populația a multor state dezvoltate cât și în curs de dezvoltare iar nivelul vânzărilor externe este mai ridicat decât cel al exporturilor mai multor state. Publicația promovată de CNUCED/UNCTAD „World Investment Reports” furnizează periodic date esențiale despre aceste societăți multinaționale. Desigur cele mai importante din aceste întreprinderi își au originea în statele dezvoltate dar cu timpul, numeroase TNC, si-au marcat originea în statele în curs de dezvoltare, fiind produsul liberalizării economiei internaționale create prin rețele convenționale care s-au dezvoltat fără încetare mai ales din deceniul 70 al secolului trecut.
Controverse și reglementări internaționale
TNC au fost criticate puternic în trecut de către statele în curs de dezvoltare, în climatul creat de faptul că majoritatea acestor întreprinderi multinaționale aveau originea în statele capitaliste; fiind acuzate de a fi instrumentul privilegiat al exploatării economice și dominației politice. Pe măsura ce tot mai multe multinaționale sunt societăți originare din statele în curs de dezvoltare, criticile de natură ideologică s-au estompat în timp, în schimb aceste societăți au ramas în centrul controverselor cât privește rolul lor pozitiv sau negativ în diviziunea internațională a muncii și în globalizarea economiei. Li se impută că ele constituie o concurența redutabilă pentru state, aducând limitări suveranitații lor și ca tind să-și organizeze propriul lor sistem economic autonom amenintând ordinea internațională interstatală.
Activitățile TNC pot prejudicia in anumite cazuri, atât statul gazdă cât și statul de naționalitate. Cu toate beneficiile pe care le obține statul gazdă: aport de capital sau în natură, aport de bunuri corporale sau incorporale, cu efecte pozitive asupra econimiei statului gazdă, statele importatoare de investiții au tendința să acorde TNC condiții disproporționate, care fac aportul lor nesemnificativ. Nu trebuie omisă nici incidența pe care o au TNC în exploatarea resurselor naturale.
Nici statul de naționalitate al TNC nu este scutit de problem, chiar dacă beneficiază de implantarea internațională economică și în consecință de acoperirea importurilor prin exporturi. Statul de naționalitate trebuie să consimtă la constituirea de către întreprinderea multinațională de investiții internaționale, mai precis exportând capitalul necesar. Asemeanea operațiuni cu corolarul lor exprimat adesea prin delocalizarea activităților industriale din statul de naționalitate, au incidență negativă asupra pieței forței de muncă, generând câteodata și actiunea de import de produse cu efect negativ asupra balanței de plăți externe.
De asemenea, s-a afirmat că asemenea întreprinderi pot acționa împotriva intereselor ordinii economice internaționale. În fapt concentrarea puterii economice ce se operează in profitul TNC poate prejudicia principiile directoare pe care se fundamentează această ordine: liberalismul schimburilor economice internaționale care necesită libera concurență între operatorii internaționali economici.
Astfel în materie monetară, TNC au fost frecvent criticate de a fi neutralizat rata de schimb stabilă creată prin acordurile de la Bretton – Woods 1944 (sistemul parităților fixe) prin plasamentul speculativ al lichidităților lor enorme, ceea ce le face responsabile de adoptare a sistemului generalizat de flotare a monedei. Ca aspect pozitiv, nu se poate contesta faptul că TNC sunt la originea creării și dezvoltării notabile a euro-piețelor (euro-devize, euro-obligațiuni) și care constituie actualmente esențialul sitemului monetar internațional.
Indiscutabil că în raport de acestă forță economică dar și politică pe care o au întreprinderile internaționale, tendințe de a le controla respectiv a le dirija nu au lipsit, tentativele au fost numeroase și fără succes. Două dintre aceste tentative de control și reglementare a TNC merită a fi prezentate și analizate: Codul Națiunilor Unite privind TNC rămas în fază de proiect și Declarația și deciziile OCDC din 1976 importantă pentru domeniul investițiilor internaționale.
Proiectul Națiunilor Unite referitor la un Cod de conduită al TNC
Convergența conjuncturală a două poziții a dus la ideea realizării unui asemenea cod. Pe de-o parte SUA care dorea instaurarea sau reinstaurarea între TNC a condițiilor de egalitate concurențială, prin promovarea unei reglementări internaționale care să se substituie reglementărilor naționale în materie[1], iar pe de altă parte, poziția statelor în curs de dezvoltare, doritoare de a afirma exigențele unei noi ordini economice internaționale și să elimine inegalitățile compensatorii între TNC originare din statele din nord și intre TNC originare din statele de Sud. Consensul între SUA și statele în curs de dezvoltare în acestă materie, nu a durat iar negocierile au învederat diferențe notabile de optică și poziție între statele dezvoltate și statele in curs de dezvoltare.
Ca organ de negociere și de elaborare United Nations Commission on Transnational Corporations (Comisia Societaților Transnaționale a Națiunilor Unite) a reușit elaborarea unui cod a cărui structură pare să fi satisfăcut pe cei interesați . Documentul cuprinde șase părți distincte: preambul și obiective; definiție și sfera de aplicare; activitațile societaților transnaționale; tratamentul societăților transnaționale; cooperarea interguvernamentală; aplicarea codului de conduită. Cu tot caracterul generos al acestei structuri, nu au putut fi rezolvate toate problemele de formă și de fond care le impunea proiectul. O certitudine există și anume că acest cod de conduită al TNC nu va putea fi un instrument convețional (un tratat sau o convenție internațională) și în consecintă valoarea sa juridică va fi aceea asemănătoare rezoluțiilor Națiunilor Unite. Consecință: cu cât consensul asupra textului inclusiv sub aspectul aplicării va fi mai solid, cu atât documentul va fi apropiat de hard low, din contră, cu cât consensul va fi mai diminuat cu atât proiectul de cod va avea valențe de soft low. Este ceea ce am prezentat la inceputul eseului, referitor la participarea extrem de redusa (grad de participare impus/inhibat din exterior ori dezinteresat din interior) a TNC in elaborarea anumitor norme international, fie ele si norme de conduita.
Negocierile referitoare la proiectul de cod au învederat deosebiri de opinii conceptuale, între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. In timp ce statele dezvoltate doreau să se elaboreze un adevarat statut al societaților transnaționale, definind atât obligațiile cât și drepturile lor; statele în curs de dezvoltare insistau asupra enumerării și codificării obligațiilor societaților transnaționale. Confruntarea s-a desfășurat mai ales în legătură cu trei probleme fundamentale: definiția TNC; echilibrul între drepturile și obligațiile acestor societăți și referințele la dreptul internațional.
Definiția societăți transnaționale, u opus statele capitaliste și dezvoltate pe de-o parte, statelor socialiste de atunci și statelor în curs de dezvoltare. Ultimele două categorii de state, considerau că disfuncțiile din ordinea internațională economica se datorează nu întreprinderii multinaționale – termen generic vizând orice entitate publică sau privată a cărei activitate se desfașoară prin implanturile sale în afara teritorului național – ci doar societății transnaționale adică societatea de capital a cărui scop ramâne căutarea profitului și care societate, pentru a atinge acest scop, este întotdeauna gata să treacă peste suveranitatea statelor plasându-se deasupra legilor lor. Acceptarea unei asemenea teze ar fi facut din viitorul cod un document ce acoperea doar societațile originare din statele capitaliste și nicidecum cele originare din statele socialiste sau din statele lumii a treia. Commission on Transnational Corporations a avut opinii mai puțin tranșante și a elaborat un text de definiție a TNC care acoperă atât întreprinderile cu capital privat cât și întreprinderile cu capital public. Problema echilibrului dintre reglementările consacrate drepturilor și obligațiilor TNC a fost de asemenea loc de dispută între statele dezvoltate și statele în curs de dezvoltare. Dorința ultimelor era de a se reglementa clar și amplu numai obligațiile societății transnaționale în raport de statul teritorial și încă drepturile statului teritorial față de societatea transnațională. Această solicitare se regăsește în parte de proiect intitulată „activitățile societăților transnaționale”. La origine, acestă parte a codului nu conținea o definire a drepturilor societății transnaționale în raport cu statul teritorial și obligațiile acestui stat față de societatea transnațională. Acesta a reprezentat un dezechilibru al proiectului foarte criticat de statele dezvoltate; în final problema fiind soluționata prin inserarea în proiectul de cod a unei parți intitulată „Tratamentul societăților transnaționale”. Operațiunea nu a rezolvat toate chestiunile ce le ridică activitatea societătilor transnaționale și regimul juridic al acestora mai ales în legătură cu problematica exproprierilor sau naționalizărilor probleme ce sunt cele mai delicate în cadrul dreptului internațional economic, respectiv in cadrul dreptului international al investițiilor straine.
Problema referirilor la dreptul internațional era de asemenea legată în mod direct de cele expuse. Statele dezvoltate au cerut să fie definite net și clar drepturile TNC și au reclamat că aceste drepturi să aibă un caracter de stabilitate, ceea ce însemnă că aveau în vedere ordinea juridică în care se dezvoltă și se exercită aceste drepturi și care nu poate fi decât ordinea juridică internă a statului gazdă (deplin consens între cele două categorii de state asupra acestui aspect). În aceeși ordine de idei, statele dezvoltate au invocat situațiile, dese în practică, de modificare unilaterala a ordinii juridice interne. Evident că deși statul suveran nu poate fi obligat să mențină în mod indefinit o reglementare favorabilă TNC, noțiunea de exigență de stabilitate exprimată de poziția statelor dezvoltate facea trimitere la ordinea internațională. Statele dezvoltate doreau includerea unei trimiteri la dreptul internațional, întrucât noțiunea prin generalitatea ei, acoperă ansamblul izvoarelor acestui drept, inclusiv principiile generale ale dreptului internațional în materie de tratament al TNC. Statele în curs de dezvoltare, doreau includerea unei referiri doar la obligațiile internaționale, întrucât pentru ele, expresia menționată include numai izvoarele convenționale ale dreptului internațional nu și pe cele neconvenționale față de care manifestau reticență. Trebuie să menționăm că problema a disparut, datorită mondializării economiei care printre altele, a însemnat și multinaționalizarea unui număr crescând de întreprinderi, dintre care unele originare din statele în curs de dezvoltare, ceea ce pentru promotorii unui cod de conduită în materie, a însemnat pierderea sprijinului politic avut anterior. Centrul pentru societățile transnaționale și-a încetat activitatea la începutul anilor 90.
Declarația și deciziile OECD
Reglementarea OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) din 21 iunie 1976 se compune dintr-o declarație asupra investiției internaționale și întreprinderilor multinaționale și trei „instrumente inter-dependente”, intitulate respectiv principii directoare la intenția întreprinderilor multinaționale „tratamentul național”, „stimulente și obstacole la investiția internațională”, la care a fost adăugat un text care invită statele să evite sau să atenueze „obligațiile contradictorii”. Această reglementare nu aparține de hard low ci de soft low, întrucât documentul practic aparține categoriei de recomandări. Ceea ce este esențial însă este faptul că aceste documente (recomandări în fapt) sunt mai viabile decât multe tratate, întrucât periodic au facut obiectul unei completări și îmbogațiri progresive prin intermediul a două căi distincte: pe de-o parte mecanismul „reexaminării periodice”, care permite să se puncteze eficiența reglementării și după caz să o completeze sub un aspect sau altul; pe de altă parte mecanismul de clasificare formă de interpretare, care furnizează lămuririle necesare pentru o bună aplicare a acestor texte.
Definiția TNC este mai mult schițată decât precizată. Nu se ia în considerare forma juridică a întreprinderii. Capitalul său poate fi fie de origine publică fie de origine privată. Ceea ce potrivit OECD caracterizează în realitate TNC este întrunirea a trei elemente:
- existența mai multor „întreprinderi” în țări diferite;
- existența unei „legături”, între toate aceste întreprinderi;
- capacitatea pe care o are o întreprindere de a exercita o „influență” importantă asupra celorlalte.
Documentele menționate clarifică și termenii în de obște utilizați în materie, cum ar fi temenul întreprindere care este utilizat de preferință substantivului societatea, pentru a acoperi atât entitățile publice cât și entitățile private; calificativul multinațional este preferat calificativului transnațional pentru a elimina mai mult implicit decât explicit, afirmația potrivit căreia aceste întreprinderi s-ar plasa deasupra reglementărilor naționale.
Cele trei decizii ale OECD menționate, se prezintă ca un ansamblu de intrumente interdependente. Acest caracter dă reglementării echilibrul său, ceea ce înseamnă că aderarea la un instrument atrage și aderarea la celelalte instrumente. Este un triptic ce are propria sa logică internă: primul instrument (principiile directoare) definește obligațiile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial, adică drepturile statului teritorial față de întreprinderile multinaționale. Al doilea instrument (tratamentul național) definește drepturile întreprinderilor multinaționale față de statul teritorial sau obligațiile statului teritorial față de întreprinderea multinațională. Drepturile și obligațiile atât ale întreprinderii multinaționale cât și ale statului territorial, se echilibrează unele cu altele, consecințele acestui echilibru sunt prevăzute în cel de al treilea instrument (stimulări și obstacole la investiția internațională întrucât documentul preconizează eliminarea obstacolelor și introducerea de măsuri stimulatori de manieră a incura investiția internațională).
Din pacate declarația și deciziile OECD se aplică în cadrul limitat. Declarația însă, precizează că statele membre vor avea în vedere să extindă tratamentul național întreprinderilor care sunt controlate direct sau indirect de către naționalii statelor membre. O asemenea poziție nu poate decât să favorizeze prin jocul reciprocității, generalizarea tratamentului național în afara zonei OECD. Declarația și deciziile din 1976 au dupa cum se observă, propriile mijloace la propagarea lor. Nu trebuie uitat că tratamentul național se definește ca regimul juridic ce rezultă din aplicarea unei norme identice a dreptului intern întreprinderii naționale și întreprinderii multinaționale, nefiind neapărat conformă cu dreptul internațional.
Eficiența declarației și deciziilor din 1976 asupra investiției internaționale și întreprinderii multinaționale este amplu atestată de eficacitatea procedurii de clarificare utilizată pentru a aplica principiile directoare la intenția întreprinderilor multinaționale. Un număr foarte important de cereri de clarificare au fost formulate de către organisme consultative și în special TUAC (Trade Union Advisory Committee to the OECD) în cursul deceniului 70. Majoritatea acestor cereri aveau în vedere secțiunea principiilor directoare intitulată „forță de muncă și relațiile profesionale”, ceea ce ar putea să surprindă dat fiind degradarea pieței forței de muncă în țările OECD în cursul perioadei respective. Un anumit număr de cazuri importante au fost astfel evocate cu ocazia acestor clarificări: cazurile Badger, Batco, Bendix, Citicorp, Filestone, ITT, Siemens, Hoover și Renault Vilvoorde mai ales. Rapoartele Comitetului pentru Investiții al Intreprinderilor Multinaționale au jucat un rol semnificativ în reglementarea acestor cazuri.
In concluzie, s-a constatat o reducere în utilizarea procedurii de clarificare a principiilor directoare, ceea ce majoritatea specialiștilor o consideră o dovadă a viabilității acestor instrumente și a corectelor respectări. Un viitor set de reglementari internationale, trebuie sa aiba scopul vizibilitatii TNC ca subiecte de drept international iar societatea internationala sa conlucreze pentru a completa insusi rolul dreptului international public. Se poate spune ca da, intr-adevar, TNC nu sunt subiecte traditionale de drept international, insa indiscutabil sunt subiecte progresiste de drept international.
NOTE
[1] A se citi a saptea editie 2013 a publicatiei de specialitate Textbook on International Law, autor Martin Dixon, Oxford University Press
[2] A se vedea Critical reflections on the Westphalian assumptions of international law and organization: a crisis of legitimacy, A. CLAIRE CUTLER, Review of International Studies (2001), 27, 133–150
[3] Pentru consideratii asupra unui proces rapid de osificare in cutuma internationala, a se vedea Bin Cheng, United Nation Resolutions on Outer Space: Instant International Customary Law? (1965)
[4] Referitor la Ansamblul Legislațiilor Naționale privind statutul STN a se vedea Culegerea de acte normative publicate de Centru Națiunilor Unite privind societațile transnaționale intitulată National Legislation and Regulations relating to Transnational Corporation; United Nations Centre on Transnational Corporations, UN N.Y. vol I – VII (ultimul volum publicat in 1989)
[5] Pentru un punct de vedere analitic, a se vedea The United Nations and Transnational Corporations: a review and a perspectiv, Transnational Corporations, Vol. 18, No. 2, (august 2009) Theodore H. Moran
Author info
Av. Cristina Elena Candea este avocat inscris in Baroul Bucuresti, arbitru la Vienna International Arbitral Centre, cercetator stiintific asociat si doctorand la disciplina Drept international public in cadrul Institutului de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” al Academiei Romane, mediator, practician in insolventa, asociat in Chartered Institute of Arbitrators, membru in Arbitral Women si membru in International Bar Association.
Subiecte EXAMEN ADMITERE BAROU 2013 - Avocati stagiari - ORGANIZAREA SI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
Data: 26 Sep 2013
STAGIARI - Organizarea si exercitarea profesiei de avocat
Subiectul nr. 1. Indicaţi activităţile prin care se realizează profesia de avocat. - 5 puncte
Subiectul nr. 2. Cazurile de nedemnitate. Compatibilităţi şi incompatibilităţi legale ale profesiei de avocat - 5 puncte
PROMO
|
|
Organizarea si Exercitarea Profesiei de Avocat. Sinteze pentru pregatirea examenelor de admitere si definitivare in profesia de AVOCAT 2012, manuale pentru ...
|
In atentia candidatilor la examenul de ADMITERE IN PROFESIA DE AVOCAT – probele de examen din datele de 25, 26 si 27 septembrie 2013
Data: 25 Sep 2013
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania - www.unbr.ro cu privire la examenul de admitere in profesia de avocat – probele de examen din datele de 25, 26 si 27 septembrie 2013:
1. Candidatii vor avea in vedere si respecta urmatoarele instructiuni si reguli de desfasurare ale examenului:
a. In zilele de examen, intre orele 7.00 - 14.00, este interzis accesul publicului in cladirea sau, dupa caz, in sectiunea cladirii in care se desfasoara proba de examen.
b. Prezentarea candidatilor la sala programata este obligatorie la ora 8.00. Repartizarea pe sali se afiseaza cu cel putin 24 de ore inaintea probei.
c. Intrarea candidatilor in sala de examen se va face in baza strigarii decatre un membru al comisiei de sala a catalogului de sala si in urma
verificarii identitatii candidatilor.
d. Sunt admise ca acte de identificare numai cartea/buletinul de identitate,cartea de identitate provizorie, pasaportul sau permisul de conducere, prezentate in original. Copii de pe acestea ori alte documente nu vor putea fi luate in considerare.
e. Candidatilor le va fi interzis accesul in sala de examen cu genti, posete, tiparituri, telefoane mobile si orice fel de alte aparate electronice.
f. Ocuparea locurilor in sala de examen se va face in stricta conformitate cu instructiunile comisiei salii de examen.
g. In sala de examen candidatilor le vor fi distribuite coli-tip de examen si ciorne.
h. Plicul sigilat cu subiectele de examen va fi deschis la ora 9.00.
i. Din momentul deschiderii plicului cu subiecte nu mai este permisa, sub nici un motiv, intrarea candidatilor in sala de examen.
j. Timpul afectat desfasurarii probelor din datele de 25 si 27 septembrie 2013 este de 4 (patru) ore, socotit din momentul in care si ultimul candidat din sala a primit subiectul si coala-tip de examen. Pentru proba din data de 26 septembrie 2013 (O.E.P.A.) timpul de desfasurareeste de 2 (doua) ore.
k. Pentru redactarea lucrarii va putea fi folosit numai pixul de culoare neagra ce va fi inmanat candidatului de comisia de examen.
l. Orice semn distinctiv atrage dupa sine anularea lucrarii.
m. Taierea de catre candidati a mentiunilor pe care le considera gresite este permisa cu conditia ca taierea textului sa fie realizata cu o singura linie orizontala, realizata cu acelasi pix cu care a fost redactata lucrarea. Textul taiat nu va putea fi luat in considerare la corectarea lucrarilor sau la solutionarea contestatiilor.
n. In timpul desfasurarii probei este strict interzisa orice comunicare sau colaborare de orice fel intre candidati. Orice tentativa de comunicare cuexteriorul, intre candidati sau de copiere se va sanctiona invariabil cu anularea lucrarii si eliminarea imediata din examen a candidatului/candidatilor in cauza.
o. Este cu desavarsire interzisa orice comunicare intre comisia de sala si candidati cu privire la subiectele probei sau la orice alte chestiuni care excedeaza chestiunile tinand de procedura si disciplina examenului.
p. La cererea candidatului care doreste sa-si transcrie lucrarea se va da acestuia o noua coala-tip de examen, dupa ce in prealabil acesta este avertizat asupra faptului ca lucrarea supusa transcrierii este anulata imediat. In momentul predarii noii coli-tip membrul comisiei de sala va anula lucrarea supusa transcrierii prin linie diagonala si inscrierea mentiunii „Anulat” pe toate paginile. Transcrierea lucrarii nu este permisa decat o singura data.
q. Candidatii nu vor putea preda lucrarea si parasi sala de examen mai devreme de o ora de la inceperea probei. Dupa acest moment candidatii vor putea preda lucrarea, subiectul, colile tip anulate si ciorna si parasi sala in orice moment.
r. Nu se permite candidatilor sa ia cu ei subiectele de examen pe care le-au primit, indiferent de ora la care candidatii parasesc sala de examen.
Acestea vor fi predate responsabilului de sala, odata cu lucrarea.
Subiectele de examen vor fi afisate odata cu baremele si vor fi publicate si pe pagina web a U.N.B.R. si a centrului de examen.
s. La expirarea timpului afectat probei nu mai este permisa candidatilor, sub nici un motiv, continuarea lucrarii. Incalcarea interdictiei se sanctioneaza cu anularea lucrarii.
t. Niciun candidat, sub nici un motiv, nu va putea iesi din sala de examen cu coli tip de examen, chiar si daca acestea nu au fost folosite sau au fost folosite si ulterior anulate.
u. In cazul in care in sala au mai ramas trei candidati, acestia vor ramane in sala pana cand toti isi vor fi predat lucrarea. Ei vor putea parasi numai impreuna sala de examen.
v. La predarea lucrarii de catre candidat, lipirea coltului se va face de catre comisia de sala in fata candidatului iar acesta va semna de predarea colii-tip de examen.
w. Odata cu colile-tip de examen candidatii vor preda comisiei de sala si subiectele si ciornele.
x. Baremul de evaluare si notare va fi afisat la usa imobilului de examendupa cel putin 30 de minute de la incheierea probei la toate salile, darnu mai tarziu de o ora de la data expirarii timpului regulamentar deexamen (respectiv cel tarziu ora 14.00 in zilele de 25 si 27 septembrie 2013, ora 12.00 in ziua de 26 septembrie 2013).
2. Instructiunile si regulile de mai sus se completeaza cu prevederile Regulamentului-cadru privind organizarea examenului de primire in profesia de avocat si admitere in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – INPPA (in vederea dobandirii titlului profesional de avocat stagiar) si de primire in profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat in alte profesii juridice, prevazut in anexa Hotararii nr. 4/2011 a Consiliului U.N.B.R, republicata, care se prezuma a fi cunoscute de toti candidatii.
Admitere in Barou / Avocatura 2013 | Hotararea Uniunii Nationale a Barourilor din Romania din 29 iunie 2013
Data: 02 Jul 2013
Consiliul UNBR publicat masurile organizatorice cu privire la organizarea examenului de primire in profesia de avocat din sesiunea septembrie 2013.
Mai multe informatii se regasesc in Hotararea Consiliul UNBR, intrunit in sedinta din 29 iunie 2013, redat[ ]n continuare
"Art.1. – (1) Examenul se va sustine in mod unitar, in cadrul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – I.N.P.P.A. (in continuare I.N.P.P.A.) si se va desfasura prin I.N.P.P.A. Central – Bucuresti si prin centrele teritoriale ale acestuia, in conformitate cu Regulamentul de examen – Anexa la Hotararea nr. 04/2011 a Consiliului U.N.B.R., republicata, modificat si completat prin Hotararea nr. 693/28 martie 2013 a Consiliului U.N.B.R.
(2) Data examenului a fost anuntata prin publicarea Hotararii nr. 648 a Consiliului U.N.B.R. din data de 15.12.2012. Tematica, bibliografia de examen si disciplinele de examen sunt prevazute in Regulamentul de examen – Anexa la Hotararea nr. 04/2011 a Consiliului U.N.B.R., republicata, modificat si completat prin Hotararea nr. 693/28 martie 2013 a Consiliului U.N.B.R. Hotararile nr. 648/15.12.2013 si nr. 693/28.03.2013 ale Consiliului U.NB.R. sunt publicate pe site-ul www.unbr.ro la rubrica "Actele organelor profesiei”.
(3) Arondarea candidatilor pentru sustinerea examenului se face in raport de baroul la care s-a depus cererea de inscriere la examen si la care, in caz de primire in profesie, candidatul care a promovat examenul este obligat sa se inscrie, fara a putea sa se inscrie in alt barou, astfel:
a) I.N.P.P.A. central (Bucuresti): Barourile Bucuresti, Calarasi, Giurgiu, Ialomita, Ilfov, Constanta, Tulcea, Dambovita;
b) Centrul teritorial Brasov: Barourile Brasov, Buzau, Covasna, Harghita, Mures, Prahova si Sibiu;
c) Centrul teritorial Cluj-Napoca: Barourile Alba, Bistrita-Nasaud, Cluj, Salaj si Maramures;
d) Centrul teritorial Craiova: Barourile Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Arges, Teleorman si Valcea;
e) Centrul teritorial Iasi: Barourile Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui;
f) Centrul teritorial Galati: Barourile Galati, Braila si Vrancea;
g) Centrul teritorial Timisoara: Barourile Arad, Bihor, Caras-Severin, Hunedoara, Satu-Mare si Timis.
Art.2. – (1) Desemnarea Comisiei nationale de examen se face de catre Comisia Permanenta a U.N.B.R., pe baza propunerilor barourilor, conform Regulamentului de examen. Lista de propuneri va cuprinde mentiuni exprese privind vechimea in profesia de avocat a celui propus si situatia in care acesta este "cadru didactic universitar".
(2) La formularea propunerilor se vor avea in vedere prevederile art. 17 alin. (4) al Legii nr. 51/1995 si prevederile art. 9 alin. (2), (5) – (10) si art. 10 alin. (3) ale Regulamentului de examen, sus mentionat. Propunerile se vor face distinct pentru fiecare dintre comisiile prevazute la art. 9 alin. (1) din acelasi Regulament.
(3) Propunerile barourilor vor fi transmise spre avizare la centrele teritoriale I.N.P.P.A., care, dupa confruntarea acestora cu evidentele de care dispun, vor remite I.N.P.P.A. Central – Bucuresti, pana la data de 15 august 2013, propunerile avizate privind membrii Comisiei nationale de examen, avand in vedere si experienta anterioara a celor propusi.
(4) La data de 22 august 2013 I.N.P.P.A. Central – Bucuresti va transmite la U.N.B.R. propunerile centralizate. La data de 6 septembrie 2013, la convocarea Presedintelui U.N.B.R., va avea loc sedinta Comisiei Permanente a U.N.B.R. pentru desemnarea Comisiei nationale de examen. Desemnarea Comisiei nationale de examen si, implicit, aprobarea propunerilor barourilor de desemnare a comisiilor teritoriale pentru sustinerea examenului de primire in profesia de avocat, potrivit. art. 68 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/1995 republicata, se va face prin aplicarea cu prioritate a dispozitiilor art. 17 alin. (4) din Lege care reglementeaza constituirea comisiei "cu precadere – din avocati cadre didactice universitare cu vechimea de minim 10 ani in profesia de avocat”. Dispozitiile art. 33 alin. (5) din Statut care consacra compunerea "in majoritate” a Comisiei de examen din avocati – cadre didactice universitare cu o vechime in profesie de 10 ani se interpreteaza in limitele impuse de art. 17 alin. (4) din Lege in sensul ca, in conditiile in care intre cei propusi sa faca parte din comisia de examen se afla si avocati – cadre didactice, acestia din urma vor fi desemnati "cu precadere".
(5) In perioada imediat urmatoare incheierii etapei eliminatorii a examenului, se va organiza o intalnire a conducerii I.N.P.P.A. Central – Bucuresti / centrelor teritoriale cu membrii comisiei de corectare, pentru instruirea membrilor comisiei privind evaluarea unitara a lucrarilor candidatilor. Data si locatia intalnirii vor fi comunicate in termen util. Costurile intalnirii se suporta din taxele de examen incasate de la candidati.
Art.3. – Examinarea candidatilor la examenul de primire in profesie ca avocat stagiar si pentru persoanele care au sustinut examenul de definitivat in alte profesii juridice se va desfasura in scris, conform Regulamentului de examen, la urmatoarele materii:
a) organizarea si exercitarea profesiei de avocat;
b) drept civil;
c) drept procesual civil;
d) drept penal;
e) drept procesual penal.
Art.4. – Examenul de primire in profesie pentru dobandirea calitatii de avocat stagiar si pentru persoanele care au sustinut examenul de definitivat in alte profesii juridice se va desfasura astfel:
- Luni, 16 septembrie 2013 – proba scrisa tip grila pentru candidatii care vor dobandi calitatea de avocat stagiar;
- Miercuri, 25 septembrie 2013 – proba scrisa la disciplinele: Drept civil si Drept procesual civil (doua teze distincte), pentru toti candidatii;
- Joi, 26 septembrie 2013 – proba scrisa la disciplina Organizarea si exercitarea profesiei de avocat, pentru toti candidatii;
- Vineri, 27 septembrie 2013 – proba scrisa la disciplinele Drept penal si Drept procesual penal (doua teze distincte), pentru toti candidatii.
Art.5. – (1) Cererile de inscriere a candidatilor la examen, insotite de actele prevazute in Regulamentul de examen aprobat prin Hotararea nr. 04/2011 din 08 iulie 2011 a Consiliului U.N.B.R., republicata, se vor depune in intervalul 01 august 2013 – 21 august 2013 la secretariatul baroului la care candidatul urmeaza sa-si desfasoare activitatea in cazul in care va fi declarat admis.
(2) Cererile vor fi insotite de actele prevazute in Regulamentul de examen.
(3) In perioada 22 – 28 august 2013 barourile vor verifica dosarele de inscriere la examen iar rezultatul verificarilor se afiseaza conform prevederilor Regulamentului de examen. In perioada 29 – 31 august 2013 se vor solutiona contestatiile formulate de candidatii carora li s-a respins inscrierea la examen.
(4) In cazuri temeinic justificate, cu aprobarea Comisiei Permanente a U.N.B.R., dosarul poate fi completat cu actele ce nu au putut fi procurate din motive obiective, cu cel mult 5 zile inainte de data examenului. Pentru candidatii care au sustinut examenul de licenta in anul universitar 2013, se admite depunerea adeverintei de absolvire a examenului de licenta fara ca aceasta sa fie insotita de foaia matricola, daca unitatile de invatamant nu au emis diplomele de licenta.
Art.6. – (1) Taxa de examen este de 1000 lei si se va achita in contul Institutului National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor – I.N.P.P.A. din Bucuresti nr. RO56RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucuresti cu mentiunea "Taxa examen primire in profesie ca avocat stagiar, sesiunea octombrie 2013”, respectiv "Taxa examen primire in profesie ca avocat definitiv, sesiunea octombrie 2013”.
(2) Sumele incasate cu titlu de "taxa de examen” se repartizeaza astfel:
- 20% pentru baroul la care se efectueaza operatiunile aferente inscrierii la examen, prin activitati de secretariat, specifice si prin acte si operatiuni de verificare a actelor ce insotesc cererea de inscriere la examen;
- 60% pentru centrele I.N.P.P.A., care vor suporta costurile organizarii si desfasurarii examenului;
- 20% la I.N.P.P.A. Central Bucuresti pentru suportarea costurilor organizarii si desfasurarii activitatilor si operatiunilor de examen la nivel national.
Este interzisa perceperea de catre I.N.P.P.A. sau barouri, cu orice titlu, de sume suplimentare pentru operatiuni care au legatura cu inscrierea candidatilor la examen sau cu sustinerea acestuia.
(3) I.N.P.P.A. Central Bucuresti va reflecta distinct in evidentele sale sumele destinate barourilor, pentru remunerarea prestatiilor specifice activitatilor de secretariat si de verificare a actelor de sumele ce vor fi virate centrelor I.N.P.P.A. si sumele ramase la dispozitia sa.
(4) I.N.P.P.A. Central Bucuresti va proceda la virarea sumelor cuvenite centrelor de examen cu cel mult 48 de ore inainte de inceperea examenului.
(5) Sumele ce revin barourilor vor fi virate imediat dupa finalizarea examenului si solutionarea eventualelor cereri de restituire a taxelor de examen, in conditiile prevazute in Regulamentul de examen.
Art. 7. – (1) Prezenta Hotarare se publica pe pagina de web a U.N.B.R. (www.unbr.ro) si va fi comunicata barourilor, I.N.P.P.A. Central – Bucuresti, centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. si membrilor Consiliului U.N.B.R..
(2) I.N.P.P.A. Central – Bucuresti, centrele teritoriale ale I.N.P.P.A. si barourile vor asigura publicarea prezentei hotarari pe paginile de web ale acestora.
Adoptata azi 29 iunie 2013 in sedinta Consiliului U.N.B.R. desfasurata la Mamaia, jud. Constanta.
Afaceri de succes | Procesarea artizanala a branzeturilor de calitate. Partea I: Un pic de cultura
Data: 07 Apr 2013
Autor: Mihai Pană
(Conform Legii dreptului de autor nr. 8/1996, este interzisa copierea sau reproducerea acestui articol fara acordul scris al autorului!)
Copil natural al laptelui care, lăsat în aer liber, se încheagă în mod spontan, brânza proaspătă este prima dintre toate brânzeturile. Prima, din punct de vedere istoric dar şi din punct de vedere tehnic, căci corespunde stadiului de fabricaţie cel mai puţin elaborat.
Din mileniul al 9-lea, atunci când oamenii au dezvoltat creşterea animalelor domestice, aceştia au descoperit brânza, provenită din închegarea spontană a laptelui. Pe malul lacului Neuchatel, au fost descoperite cioburile unui vas cu găuri folosit pentru scurgerea brânzei. Acestea datează din mileniul al 5-lea sau al 6-lea înainte de Hristos.
În antichitate, grecii foloseau bovinele pentru muls şi, de asemenea, consumau laptele de capră dar şi de oaie. Ştiau să amestece laptele cu ajutorul unor crengi de smochin pentru a grăbi coagularea acestuia.
Ei foloseau brânza proaspătă (tyros) în bucătărie. Mai târziu, romanii apreciază branza „alba” « a la grecque », însoţită de fructe uscate şi vin ars.
În evul mediu, în Franţa, brânza proaspătă era cunoscută ca "jonchee", denumire provenită de la coşul din trestie folosit pentru scurgerea laptelui covăsit. Îşi cunoaşte ora de glorie în secolul al 18-lea deoarece este foarte apreciată de către oameni distinşi. Aceştia o savurează foarte dulce şi parfumată.
În secolele ce urmează, se fac, în principal, progrese în ceea ce priveşte brânzeturile afinate (învechite). În 1850 ia naştere o brânză proaspătă cu un viitor strălucit, şi anume «le petit-suisse». Provenit din colaborarea unui văcar elveţian care lucra in Ville-sur-Audry, în Franţa, pentru o anumită Madame Herould, şi „descoperită” de către Charles Gervais, funcţionar mandatar la halele din Paris. El negociază drepturile de exploatare şi 50 de ani mai târziu, branza „le petit-suisse” este cunoscută în toată Europa, chiar şi în Africa de Nord.
În mod general, în sec. al 19-lea, datorită descoperirilor făcute de Louis Pasteur şi dezvoltărilor tehnologice (aburul, şina, refrigerarea), industria brânzeturilor progresează rapid. În 1880 apare prima organizaţie de strângere a laptelui, iar între 1900 şi 1912 apar primele brânzării industriale în oraşul Meuse şi în zona de Est.
Secolul nostru cunoaşte o industrializare pe scară mare a brânzeturilor, rămase până atunci izolate în teritoriile sau regiunile lor, având o producţie artizanală. Începând cu anii `60, Germania, Danemarca şi Suedia mecanizează fabricaţia brânzeturilor.
Aproape de 1970, trei francezi pun la punct procedeul de ultrafiltrare aplicat brânzei. Acesta permite normalizarea materiei prime, limitând riscurile unor greşeli în momentul coagulării laptelui. Paralel, sunt puse la punct procedee de fabricaţie continue care optimizează timpul de fabricare. Tehnicile moderne nu au modificat opera naturii ci au permis o mai bună stăpânire a fazelor de fabricaţie. Astfel regularitatea calităţii produsului este mai bine garantată.
Cu 35,5% din producţia totala a brânzeturilor cu pasta moale, Brie si brânza „coulomier” depăşesc Camembert-ul care deţine 27%.
Cu 1.803.000 tone în 2003, Franţa asigură aproape un sfert din producţia europeană.
Dacă istoria produselor lactate se amestecă cu istoria umanităţii, cea a brânzei topite este mult mai recentă. Atleţii romani, al căror meniu era compus din grâu, smochine şi branză, nu cunoşteau acest tip de produs. - brânza topită – deoarece aceasta a apărut la începutul secolului nostru.
Primele încercări de topire a brânzeturilor cu pasta presată gătită au avut loc în Europa, începând cu 1908, în regiuni muntoase.
În 1911, societatea elveţiana Gerber a fost prima care a comercializat brânza topită pe bază de ememtala. Un procedeu inventat de către Walter Gerber şi Fritz Stetter permite transformarea pastei fine şi granuloase într-o emulsie stabilă, scopul fiind obţinerea unor brânzeturi cu conservare de lungă durată. Cu ultimii ani de la Marele Razboi, a început industrializarea acestui nou tip de brânză.
De-a lungul anilor, tehnicile de fabricaţie nu au încetat să se dezvolte. Producătorii dau dovadă de îndrăzneală şi imaginaţie, stăpânind din ce în ce mai bine aceste procese.
În timp ce brânza tartinabilă este pusă în cutii sau bărcuţe, mici bucăţi (de brânză topită) au început să ocupe un teritoriu, până atunci puţin frecventat de brânză, şi anume aperitivul (gustarea dintre mese).
În sfârşit, brânza topită şi-a făcut un loc important în alimentaţia colectivă.
Încet dar sigur, mezinul familiei brânzeturilor s-a impus la masă.
În 2003, fiecare francez a consumat, în medie, 1,3 kg. de brânză topită.
Pentru o mica comparaţie:
- brânză proaspătă: 8,6 kg
- brânză cu pasta presată gătită (arsă): 4,7 kg
- brânză cu pasta presata negătită: 3,5 kg
- brânză cu mucegai: 0,9 kg
Franţa asigură aproape un sfert din producţia europeană. Ea se ocupă cu exportul brânzei în 150 de ţări (Orientul Mijlociu, Africa, Asia).
Pentru reducerea riscurilor consultaţi un expert în producţia de brânzeturi!
Maitre Nicolas, avand 10 ani de practică în fabricile artizanilor fromageri din Franţa, vă pune la dispoziţie această vastă experienţă, atat la cursurile de “Maitre Fromager” avizate de Ministerul Muncii cât şi prin consultanţă pentru managementul creşterii profesionale a caprelor şi producţia intensivă a laptelui, cu procesarea laptelui în cadrul fermei.
De asemenea, asigurăm consultanţă pentru creşterea randamentului la producţia de lapte folosind cunoştinţele de genetică în încrucişările dintre rasele româneşti de capre şi caprele de rasă Saanen şi Alpina Franceză. Cu aceeasi furajare a animalului ajungi să obţii un randament cu 50% mai mare in maxim 3 ani.
Pentru programări, consultanţă şi informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactati la
Tel. 0754.230.000 (Orange) sau 0723.253.150 (Vodafone)
Analiza Ministerului Justitiei asupra raportului MCV din 31 ianuarie 2013
Data: 08 Feb 2013
Pecizările Ministerului Justiţiei cu privire la Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare,
publicat la data de 30 ianuarie 2013
Raportul dat publicităţii de Comisia Europeană (CE) la data de 30 ianuarie 2013 surprinde atât progresele înregistrate de autorităţile române în ultimul timp, cât şi aspectele care trebuie îmbunătăţite pentru a continua reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei.
Referitor strict la activităţile de competenţa Ministerului Justiţiei, CE surprinde o serie de progrese înregistrate în ultimele luni:
• „Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este în continuare prevăzută pentru februarie 2013. Intrarea în vigoare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este programată cu titlu indicativ în februarie 2014. Este nevoie de mai multă claritate cu privire la modul în care se poate evita amânarea în continuare a acestor date” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 8)
Precizări
Datele de intrare în vigoare a celor trei coduri rămase au fost asumate de actualul Guvern, prin Memorandumul „Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri. Evaluarea situaţiei actuale. Plan de măsuri”, aprobat în şedinţa din data de 26 septembrie 2012.
În consecinţă, datele de intrare în vigoare a codurilor sunt următoarele:
- 15 februarie 2013 va intra în vigoare Codul de Procedură Civilă, conform textul OUG 4/2013. S-a optat pentru această dată, având în vedere că proiectul Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, adoptat de Parlament la 30 ianuarie 2013, promulgat de Preşedinte la 1 februarie 2013;
- 1 februarie 2014, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală (dată prevăzută de Legea 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod Penal).
• „ De la ultimul raport, Ministerul Justiţiei a stabilit o strategie multianuală pentru punerea în aplicare a codurilor, care cuprinde şi aspecte referitoare la resurse (…) o evaluare completă a impactului asupra resurselor umane este prevăzută doar pentru 2014.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 8)
Precizări
Pentru a asigura intrarea în vigoare, în bune condiţii, a codurilor, Guvernul a luat o serie de măsuri privind resursele umane şi financiare necesare sistemului judiciar. În august şi septembrie 2012 (prin Ordonanţa Guvernului 13/2012 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 61/2012), au fost alocate fonduri pentru finanţarea, în vederea ocupării a unui număr de 564 posturi vacante din sistem.
Memorandumul adoptat de Guvern cuprinde o analiză completă a necesarului de resurse umane, financiare şi infrastructură pentru perioada 2012-2015. Până în prezent,
Guvernul a implementat toate măsurile prevăzute în Memorandum pentru anul 2013:
a fost suplimentată schema de personal a instanţelor cu 150 de posturi de judecători şi 250 de posturi de grefieri, ce urmează a fi ocupate pe baza calendarului stabilit cu CSM (prin Hotărârea Guvernului 1065/2012).
au fost alocate fonduri pentru achiziţionarea de mobilier şi echipament IT, precum şi pentru realizarea lucrărilor de reamenajare necesare pentru crearea de camere de consiliu la nivelul instanţelor.
pe plan legislativ, a fost promovat şi adoptat de Parlament proiectul de Lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Pentru perioada următoare, se va finaliza un Memorandum care să cuprindă măsurile necesare punerii în aplicare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală la nivelul parchetelor. Ca măsură preliminară, prin Hotărârea Guvernului nr. 1177 din 4 decembrie 2012, a fost deja aprobată ocuparea unui număr de 50 de posturi vacante din cadrul Ministerului Public.
Proiectul de lege privind punerea în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală şi pachetul de legi privind executarea sancţiunilor penale se află în prezent în dezbatere parlamentară.
În 2014 se va realiza o reevaluare a necesităţilor sistemului judiciar, pentru a se vedea impactul măsurilor deja luate asupra estimărilor cuprinse în Memorandum, atât din perspectiva resurselor umane, cât şi din perspectiva degrevării instanţelor, la jumătatea perioadei de implementare a acestuia, tocmai pentru a putea fi corelat cu recomandările experţilor din cadrul proiectului privind Analiza Independentă a Sistemului Judiciar, aflat în derulare.
• „Acest proces va fi complicat dacă textul codurilor este în mod frecvent rediscutat: obiectivul general de a garanta faptul că actul de justiţie poate fi continuat şi administrat cu mai multă eficacitate şi mai rapid nu ar trebui să fie pierdut din vedere”. (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 8)
Precizare
Textele Codului de Procedură Civilă şi ale Codului Penal sunt deja finalizate, legile de punere în aplicare fiind deja adoptate de către Parlament.
Cu privire la Codul de Procedură Penală, prin proiectul de punere în aplicare nu se aduc modificări de fond decât în proporţie de 8%.
Astfel, strict formal, se modifică un număr de 221 din cele 601 de articole ale noului Cod de Procedură Penală. Articolele propuse spre modificare pot fi grupate in:
modificări de formă, în cuantum de aprox. 166 articole vizate, după cum urmează:
o corelarea, clarificarea textelor ori îmbunătăţirea limbajului – aprox. 147 articole vizate;
o includerea în noul CPP a modificărilor aduse deja Codului de procedură penală actual şi aflate în vigoare prin acte normative recente - aprox. 19 articole vizate
modificări de fond, în cuantum de aprox. 55 de articole vizate, circumscrise următoarelor instituţii:
o reducerea competenţei după calitatea persoanei, în vederea degrevării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; în acelaşi scop au fost introduse o serie de modificări în materia strămutării – aceste aspecte fac obiectul, de altfel, unei propuneri legislative aflate în fază finală de dezbatere parlamentară; corelativ cu reducerea competenţei curţilor de apel şi modificări corespunzătoare în competenţa parchetelor de pe lângă aceste instanţe – aprox.8 articole vizate.
o a fost reintrodusă constatarea tehnico-ştiinţifică în categoria mijloacelor de probă şi reglementate în cod a unor instituţii precum folosirea colaboratorului şi a persoanei sub acoperire, instituţii care sunt prevăzute în prezent în legislaţia specială (Legea nr. 508/2004, Legea nr. 39/2003, Legea nr. 143/2002) - aprox. articole vizate - aprox.15 articole vizate.
o revenirea la soluţia cuprinsă în actualul CPP în ceea ce priveşte soluţionarea de către instanţa penală a acţiunii civile după disjungere (din considerente legate de realizarea cât mai eficientă a procesului de administrare a justiţiei, pentru evitarea prelungirii în mod nejustificat a soluţionării procesului penal, prin trimiterea acţiunii civile la instanţa civilă, această opţiune putând genera o supraîncărcare a instanţelor civile) – 2 art. vizate.
o clarificarea raportului dintre etapa camerei preliminare şi etapa judecăţii în fond, prin eliminarea incompatibilităţii între funcţia judiciară de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată cu funcţia de judecată, în sensul în care judecătorul de cameră preliminară nu mai este incompatibil a judeca fondul cauzei; această soluţie legislativă are şi avantajul de a reduce semnificativ dificultăţile/costurile de implementare a dispoziţiilor privind camera preliminară; soluţia propusă permite ca un singur judecător să gestioneze cauza în primă instanţă; totodată această din urmă soluţie este de natură să reducă semnificativ şi gradul de încărcare a activităţii la nivelul fiecărui judecător - aprox.17 articole vizate.
o s-a efectuat reconfigurarea motivelor de recurs în casaţie pentru a asigura specificul acestei căi extraordinare de atac şi atribuirea rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a practicii judiciare – 2 art.vizate.
o au fost transpuse în dreptul intern două directive ale Uniunii Europene, prin care se acordă drepturi procesuale mai largi suspectului sau inculpatului, respectiv dreptul la traducere şi interpretare şi dreptul la informare al suspectului sau inculpatului cu privire la drepturile sale în cursul procedurilor penale– aprox. 11 art.vizate.
Ministerul Justiţiei a realizat un document care cuprinde menţiuni şi precizări pentru fiecare articol al noului Cod Penal, ce reflectă evoluţia legislativă a textelor, precum şi raţiunile legiuitorul pentru fiecare text şi fiecare nouă instituţie. Acest document a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.
În acelaşi mod se va proceda şi cu Noul Cod de Procedură Penală, precum şi cu legile din pachetul reformei penale (Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Legea privind executarea pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate şi Legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune), imediat de proiectele vor fi adoptate de Parlament.
• „presiunea generală exercitată de volumul de muncă asupra sistemului judiciar din România şi la necesitatea de a restructura instanţele şi parchetele, reechilibrând numărul de angajaţi şi sarcina de lucru”, (…) „Guvernul remediază în prezent sursa acestei probleme, prin modificări legislative, abordând unele dintre cauzele speciale ale unui val de dosare noi. Astfel de eforturi pentru reducerea volumului de muncă în punctele din cadrul sistemului supuse presiunii pot fi mai eficace decât încercările de a rezolva problema prin creşterea numărului de judecători şi procurori (…).”(Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 8)
Precizare
În luna decembrie 2012, au fost redistribuite 37 de posturi de judecător prin reducerea numărului de posturi vacante de judecător din statul de funcţii al unor instanţe cu volum mic de activitate corelativ cu suplimentarea numărului de posturi de judecător în statul de funcţii al unor instanţe cu volum mare de activitate. Această redistribuire a fost efectuată pe baza criteriilor obiective şi transparente, decise de CSM prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1114/13 decembrie 2012. Aceste criterii au fost stabilite la propunerea Ministerului Justiţiei şi de acum înainte vor fundamenta toate redistribuirile de posturi care vor fi efectuate în cadrul sistemului.
Tocmai din aceste considerente se va proceda la reevaluarea necesarului de resurse umane şi financiare în cursul anului 2014, pentru a se avea în vedere impactul măsurilor implementate până la acel moment în scopul amendării ori a implementării altora noi, în corelaţie cu evaluările inserate în raportul Băncii Mondiale privind analiza independentă a sistemului judiciar.
• „Transformare treptată a Înaltei Curți de Casație și Justiție [n.n. - ÎCCJ] într-o instanță de casație cu drepturi depline, cu mai puține responsabilități în materie de soluționare a recursurilor ar spărijini, de asemenea, concentrarea asupra unificării jurisprudenţei privind chestiunile de drept ”. (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 9)
Precizare
În ultimii ani, Ministerul Justiţiei a promovat o serie de modificări legislative care au condus la transformarea ÎCCJ într-o veritabilă instanţă de casaţie. Această tendinţă va fi consolidată prin intrarea în vigoare, simultan cu noul Cod de Procedură Civilă, a Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. În egală măsură, în vederea consolidării capacităţii instituţionale a ÎCCJ, schema de personal a acestei instanţe a fost sporită cu două posturi de consilier juridic (în scopul constituirii Biroului Juridic al ÎCCJ) şi cinci posturi de grefier, destinate activităţii de statistică judiciară (Hotărârea de Guvern nr. 913/5 septembrie 2012 privind stabilirea numărului maxim de posturi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
• „Noile dispoziții privind promovarea magistraților la Înalta Curte de Casație și Justiție par să fi introdus o nouă rigoare în cadrul sistemului”. (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 9)
Precizare
Amendamentele aprobate de Guvern în data de 4 decembrie 2012, prin intermediul OUG 81/2012 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au acordat prioritate asigurării unei calităţi concurenţiale ridicate în cadrul procesului de selecţie. Astfel, amendamentele menţionate au drept obiectiv fluidizarea procedurii prin reducerea unor termene aplicabile diferitelor etape de selecţie, precum şi lărgirea bazei de selecţie a candidaţilor. De asemenea, conform noii proceduri, se va regăsi în nota finală şi evaluarea activităţii profesionale a candidatului.
• Sunt evaluate pozitiv „noul cadru juridic privind Inspecția Judiciară, adoptat în 2011”, care „a permis acestei instituții să își atingă obiectivele cu mai multă eficacitate”, precum şi faptul că „Ministerul Justiției a sprijinit noul inspectorat printr-o serie de măsuri practice, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui nou sediu central”.
Precizare
Cele mai semnificative măsuri adoptate în ultima perioadă de Ministerul Justiţiei (MJ) în această materie sunt:
(a) creşterea numărului maxim de posturi finanţate din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu 10 posturi, în vederea permiterii reorganizării Inspecţiei Judiciare în conformitate cu noile prevederi legale (Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii) şi menţinerii funcţionării corespunzătoare a CSM. Finanţarea a fost inclusă în Memorandumul aprobat de Guvern în data de 13 iunie 2012;
(b) suplimentarea numărului de posturi al Inspecţiei Judiciare cu 20 de posturi (Hotărârea de Guvern nr. 824/2012 privind suplimentarea numărului de posturi al Inspecţiei Judiciare);
(c) includerea Inspecţiei Judiciare în cadrul proiectului de asistenţă bilaterală ce va fi derulat în parteneriat cu Norvegia şi în în planul de achiziţii al Băncii Mondiale – Reforma sistemului judiciar;
(d) solicitarea adresată Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat pentru alocarea unui sediu pentru Inspecţia Judiciară.
• „Un aspect important pentru unificarea jurisprudenţei este actualizarea sistemului informatic depăşit, care limitează capacitatea de informare a judecătorilor cu privire la hotărârile pronunţate în alte cauze. (…) Ministerul Justiţiei intenţionează să pună în aplicare o strategie pentru ca accesul la ECRIS (principala bază de date judiciare) să se facă simplu şi rapid.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 8-9)
Precizare
Sunt avute în vedere mai multe etape de dezvoltare a sistemului ECRIS, dintre care prima fază va deveni operaţională la data de 15 februarie 2013, simultan cu intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă. Portalul va fi uşor de accesat atât de către judecători, cât şi între instanţe. Noua versiune a ECRIS va permite, printre altele, citarea părţilor din proces on-line. De asemenea, va include şi alte facilităţi procedurale introduse prin noul Cod de Procedură Civilă. În anul 2014, sistemul ECRIS va fi dezvoltat suplimentar în vederea publicării tuturor hotărârilor judecătoreşti. Mai mult, a fost dezvoltat portalul instanţelor, prin intermediul căruia cetăţeanul are acces la dosarul său, la programarea termenelor de judecată, precum şi la soluţia pronunţată în ceea ce îl priveşte.
• „Ministerul Justiţiei a lansat, de asemenea, un proiect pe termen mediu pentru a contribui la codificarea legislaţiei, cu posibile modificări în scopul accelerării procesului de actualizare.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 10, nota 16)
Precizare
În România, există în prezent aproximativ 14 000 de acte normative, existând situaţii, spre exemplu, în care o singură lege a fost modificată de 70 ori pe fondul său (Legea fondului funciar, nr. 18/1991). În vederea sistematizării legislaţiei, MJ a luat deja o serie de măsuri, pe care intenţionează să le consolideze în perioada următoare. Astfel, niciun proiect de act normativ nu mai este avizat de către MJ dacă nu include obligaţia expresă de republicare a actului normativ care a suportat modificări. Ca urmare a republicării sistematice, estimăm că numărul legilor şi al ordonanţelor se va reduce. În egală măsură, la propunerea MJ, Guvernul are în vedere elaborarea unei ordonanţe de urgenţă prin care să se confere Consiliului Legislativ dreptul de a efectua el însuşi republicarea actelor normative. Ulterior îndeplinirii obligaţiei de republicare, MJ îşi va pune la dispoziţie întreaga expertiză pentru a verifica toate textele din aceste acte normative şi a le elimina pe acelea care sunt repetitive, care au devenit caduce sau care ar putea îngreuna, în alt mod, activitatea de aplicare a legii.
• „Raportul din luna iulie a salutat Strategia Naţională Anticorupţie. Există ministere care au adoptat unele măsuri importante, iar participarea autorităţilor locale pare să înregistreze progrese. Ministerul Justiţiei a instituit structuri menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor şi care par să fi impulsionat procesul în pofida numărului lor redus. Misiunile pe teren şi identificarea celor mai bune practici dovedesc existenţa unui grad binevenit de atitudine proactivă.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 11)
Precizări
În continuarea procesului de implementare a SNA, au fost iniţiate demersurile instituţionale pentru implementarea metodologiei de monitorizare a SNA, prioritatea constituind-o evaluările la nivelul instituţiilor publice pe cele trei teme aprobate pentru anul 2013: declararea averilor, accesul la informaţii de interes public şi conflictele de interese. Pe parcursul anului 2013 vor fi evaluate 25% din instituţiile publice care au aderat la SNA (5 instituţii independente sau agenţii anticorupţie, 5 ministere, 850 primării şi 5 consilii judeţene). În acelaşi context, în prima jumătate a lunii februarie 2013 urmează a se organiza a treia rundă a reuniunilor platformelor de cooperare instituite prin SNA: platforma administraţiei publice centrale, platforma administraţiei publice locale, platforma autorităţilor independente, platforma mediului de afaceri, platforma societăţii civile.
• „A crescut numărul cererilor înaintate către Oficiul de recuperare a creanţelor şi, în special, numărul cererilor din partea autorităţilor române.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 12)
Precizări
Soluţionarea unui număr ridicat de cereri de date şi informaţii formulate de autorităţile române reflectă încrederea câştigată de structura din cadrul MJ în rândul autorităţilor judiciare naţionale, în special DNA, DIICOT şi inspectoratele teritoriale ale Poliţiei Române, cu privire la capacitatea structurii recent înfiinţate de a coopera în plan internaţional cu instituţiile similare şi de a respecta termenele scurte impuse de Decizia Consiliului 485/2007.
Ministerul Justiţiei apreciază că problematica inconsistenţei datelor statistice este corect identificată de raport. Acest aspect, împreună cu procedurile de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni, constituie priorităţi strategice asumate de MJ.
Plecând de la necesitatea îmbunătăţirii activităţii de management şi valorificare a bunurilor sechestrate sau confiscate, la sfârşitul anului trecut s-a constituit un Grup de lucru inter-instituţional pentru eficientizarea procesului de identificare, indisponibilizare si valorificare a produsului infracţiunii. Acest grup este alcătuit din reprezentanţi ai MJ, MFP, PÎCCJ, DNA, CSM, ANI şi ANAF. Printre obiectivele grupului de lucru se numără inclusiv identificarea soluţiilor de reflectare corectă şi completă în date statistice a activităţilor legate de recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni, precum şi elaborarea unor ghiduri procedurale pentru practicieni (judecători, procurori, poliţişti, experţi ANAF etc.).
• Raportul reaminteşte necesitatea de „creare a unui grup de largă reprezentare care să monitorizeze reforma judiciară” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag.9)
Precizări
În temeiul HG 216/2012 privind accelerarea implementării obiectivelor de referinţă prevăzute în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare funcţionează Comisia de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei (Comisia MCV), ca organism inter-instituţional, fără personalitate juridică, în coordonarea ministrului justiţiei.
Comisia MCV include reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în reforma sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei, lucrările sale fiind conduse de ministrul justiţiei, care poate invita şi reprezentanţi ai asociaţiilor de magistraţi, ai profesiilor juridice şi ai organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în problematica justiţiei sau a MCV.
Una din atribuţii ale Comisiei MCV vizează asigurarea dialogului şi cooperării între instituţiile implicate.
Cea mai recentă reuniune a Comisiei MCV a avut loc pe data de 19 octombrie 2012 şi a analizat progresele întregistrate de toate instituţiile, ulterior publicării raportului anual din iulie 2012.
• Referitor la procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de Procuror General al PÎCCJ şi Procuror Şef al DNA, CE precizează „Comisia consideră că prezentarea unui număr suficient de candidaţi de înaltă calitate profesională în cadrul unui proces deschis şi transparent şi, în măsura posibilului, care să primească girul CSM, sunt elemente esenţiale pentru asigurarea desemnării unei conduceri în măsură să obţină încrederea publicului.” (Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, pag. 5)
Precizare
În Raport nu au fost criticate legalitatea, corectitudinea sau transparenţa procedurii derulate în toamna anului trecut. Singurul element remarcat de CE ca având o conotaţie negativă a fost reprezentat de numărul redus de candidaţi care s-au înscris în competiţie.
În acest context, procedura de selecţie va fi reluată în cel mai scurt timp posibil şi se vor efectua toate demersurile necesare pentru a asigura o bază de selecţie cât mai largă posibil.
Ministrul justiţiei va colabora cu prim procurorii parchetelor de pe lângă curţile de apel, cu procurorii şefi din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu procurorii şefi ai structurilor centrale şi teritoriale ale DNA, în sensul ca aceştia să formuleze recomandări cu privire la persoanele care, în viziunea lor, ar avea aptitudinile profesionale, morale şi de viziune necesare pentru ocuparea celor două înalte funcţii.
Având în vedere obligaţia de diligenţă pe care o are ministrul justiţiei în cadrul acestei proceduri, şi anume de a face ocuparea acestor funcţii cât mai stimulativă, acesta va contacta toate persoanele recomandate de entităţile menţionate mai sus, pentru a le propune să se înscrie în procedura de selecţie.
Următorul Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV va fi dat publicităţii la sfârşitul anului 2013.
Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala
Data: 05 Dec 2012
Parlamentul European ,
– având în vedere articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și articolele 67 și 81 alineatul (2) litera (g) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
– având în vedere Documentul consultativ al Comisiei privind utilizarea soluționării alternative a litigiilor ca mijloc de rezolvarea a litigiilor pentru tranzacțiile și practicile comerciale din Uniunea Europeană, din 18 ianuarie 2011 și documentul intitulat „Sinteza răspunsurilor primite”, publicat în aprilie 2011,
– având în vedere Documentul consultativ al Comisiei intitulat „Soluționarea alternativă a litigiilor în domeniul serviciilor financiare” din 11 decembrie 2008 și documentul intitulat „Sinteza răspunsurilor primite privind soluționarea alternativă a litigiilor în domeniul serviciilor financiare” din 14 septembrie 2009,
– având în vedere cartea verde privind soluționarea alternativă a litigiilor în dreptul civil și comercial din 19 aprilie 2002 (COM(2002)0196),
– având în vedere recomandarea Comisiei din 30 martie 1998 privind principiile aplicabile organismelor responsabile de rezolvarea extrajudiciară a litigiilor având ca obiect contracte cu consumatorii(1) și cea din 4 aprilie referitoare la organismele extrajudiciare implicate în soluționarea consensuală a litigiilor având ca obiect contractele de consum(2) ,
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică – Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – ”Împreună pentru o nouă creștere'' (COM(2011)0206),
– având în vedere rezoluția Consiliului din 25 mai 2000 privind o rețea la nivel comunitar a organismelor naționale însărcinate cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor legate de contracte cu consumatorii(3) , precum și Rețeaua europeană extrajudiciară (REE-Net), lansată la 16 octombrie 2001,
– având în vedere Memorandumul de înțelegere privind o rețea transfrontalieră de soluționare extrajudiciară a litigiilor în domeniul serviciilor financiare din Spațiul Economic European, din 30 martie 1998, precum și FIN-NET,
– având în vedere Decizia 2001/470/CE din 28 mai a Consiliului de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială(4) ,
– având în vedere Codul de conduită european pentru mediatori (numit în continuare Codul de conduită), lansat în 2004,
– având în vedere Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială(5) ,
– având în vedere studiu intitulat „Costurile neaplicării soluționării alternative a litigiilor (ADR) - sinteza și prezentarea costurilor reale ale litigiilor comerciale din interiorul Comunității”, din 9 iunie 2010, elaborat de Centrul ADR din Roma, Italia,
– având în vedere rezultatele analizei Grupului de consultare a întreprinderilor europene referitoare la „Soluționarea alternativă a litigiilor”, pentru perioada 17 decembrie 2010 - 17 ianuarie 2011,
– având în vedere rezoluția sa din 12 martie 2003 referitoare la cartea verde a Comisiei privind soluționarea alternativă a litigiilor în dreptul civil și comercial (6) ,
– având în vedere recomandarea sa din 19 iunie 2007 ca urmare a raportului Comisiei de anchetă privind criza Societății de asigurări Equitable Life(7) ,
– având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Un spațiu de libertate, securitate și justiție în serviciul cetățenilor – Programul de la Stockholm(8) ,
– având în vedere Rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la guvernanță și parteneriat în cadrul pieței unice(9) ,
– având în vedere rezoluția din 13 septembrie 2011 referitoare la punerea în aplicare a directivei privind medierea în statele membre, impactul acesteia asupra medierii și acceptarea sa de către instanțe(10) ,
– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0343/2011),
A. întrucât accesul la justiție este un drept fundamental;
B. întrucât spațiul de libertate, securitate și justiție, după cum prevăd tratatele, trebuie să fie în serviciul cetățenilor și al întreprinderilor, de exemplu prin crearea unor proceduri mai simple și mai clare, concomitent cu consolidarea accesului la justiție;
C. întrucât procesul judiciar și modurile alternative de soluționare a litigiilor au obiective strâns legate, care vizează restabilirea rapidă a păcii juridice între părțile în litigiu, protejarea adecvată a drepturilor materiale subiective și soluționarea conflictelor între părți;
D. întrucât soluționarea alternativă a litigiilor (ADR), care ajută părțile să evite procedurile arbitrale tradiționale, reprezintă o modalitate alternativă, rapidă și rentabilă la rezolvarea juridică litigiilor;
E. întrucât soluționarea alternativă a litigiilor (Alternative Dispute Resolution (ADR)) este un mecanism de reglementare extrajudiciară prin care consumatorii și comercianții sunt ajutați să-și reglementeze disensiunile prin intermediul unui terț (mediator sau arbitru),
F. întrucât în numeroase state membre, autoritățile publice, inclusiv mediatorii și autoritățile de reglementare, joacă un rol important în încurajarea soluționării conflictelor;
G. întrucât prin creșterea încrederii cetățenilor în piața lor internă, punerea în execuție a drepturilor în litigiile transfrontaliere poate contribui la stimularea economiei UE;
H. întrucât cetățenii din întreaga Uniune Europeană cunosc și înțeleg în mică măsură și în mod confuz mecanismele ADR, un procent foarte redus dintre aceștia știind cum se depune o cerere la un organism ADR;
I. întrucât este important ca, în ceea ce privește existența mecanismelor ADR, să se asigure o mai bună informare iar consumatorii și profesioniștii să fie încurajați în mai mare măsură să le folosească, ca alternativă la procedurile judiciare, evitând astfel, confruntările și oferind perspectiva unor situații reciproc avantajoase;
J. întrucât trebuie găsită o abordare echilibrată care să țină seama de suplețea sistemelor ADR, pe de o parte, și de necesitatea de asigurare a protecției consumatorilor și de proceduri echitabile, pe de altă parte;
K. întrucât Parlamentul a solicitat în mod repetat angajarea unor eforturi suplimentare pentru dezvoltarea ADR; întrucât, în rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la „Guvernanță și parteneriat în cadrul pieței unice”, a solicitat Comisiei să prezinte o propunere legislativă cu privire la utilizarea mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor în UE până la sfârșitul anului 2011;
L. întrucât Comisia a inclus în programul său de lucru pe 2011, ca o inițiativă strategică, și în comunicarea sa din 13 aprilie 2011 privind „Actul privind piața unică”, ca una din cele douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii, o propunere legislativă privind ADR, cu scopul de a consolida poziția consumatorilor;
M. întrucât termenul limită pentru implementarea Directivei 2008/52/EC a expirat la 21 mai 2011,
Abordarea orizontală a ADR
1. salută consultarea organizată recent de Comisie privind ADR, care, în pofida titlului său general, vizează exclusiv tranzacțiile cu consumatorii;
2. consideră, cu toate acestea, că ADR face parte dintr-un program intersectorial general dedicat „justiției orientate spre creștere economică”; este de opinie că orice abordare a ADR ar trebui să depășească dimensiunea litigiilor de consum și să includă și litigiile dintre întreprinderi, tranzacțiile civile și comerciale, indiferent dacă acestea au loc între întreprinderi private sau publice, disputele de familie și cazurile de defăimare și alte diferende de opinie de interes general sau care aduc în opoziție părți cu statut juridic diferit;
3. salută faptul că Directiva 2008/52/CE a armonizat o serie de standarde în cazul medierii; subliniază că trebuie definiți termenii comuni .și trebuie menținute garanțiile procedurale în toate domeniile ADR; simte nevoia reconsiderării recomandărilor Comisiei din 1998 și 2001 privind Codul de conduită;
4. consideră că, deși autoreglementarea rămâne importantă, este nevoie de acțiune legislativă pentru definirea unor norme minime care să poată sta la baza mecanismelor ADR, pentru a furniza un cadru pentru ADR în interiorul sistemelor juridice ale statelor membre, după cum este cazul în Directiva 2008/52/EC; subliniază că orice astfel de cadru nu trebuie să limiteze diversitatea din domeniul ADR deoarece nu există o soluție „standard'care ar putea să reglementeze diversele probleme care apar în domenii juridice diferite;
5. subliniază că este necesar să se înțeleagă mai bine numeroasele tipuri de mecanisme și procedee (inclusiv activitățile autorităților publice, precum mediatorii) deseori regrupați sub termenul generic de ADR; consideră că, deși există un mare număr de similitudini între tehnicile de negociere și de asistență pentru soluționarea conflictelor care se regăsesc, în general, în sistemele de ADR, structura și arhitectura ADR variază în mod considerabil în statele membre;
6. consideră că măsurile legislative adoptate la nivelul Uniunii Europene vor facilita aplicarea ADR și vor încuraja persoanele fizice și juridice să recurgă la ele mai des, în special în litigiile transfrontaliere, ținând seama de faptul că procedurile judiciare pentru rezolvarea acestui tip de litigiu fiind mai complexe, mai costisitoare și mai îndelungate;
7. invită în acest sens Comisia să prezinte, până la sfârșitul anului 2011, o propunere legislativă privind utilizarea mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor având ca obiect contractele de consum în UE și subliniază importanța adoptării rapide a acesteia;
Standarde comune pentru ADR
8. consideră că standardele pentru ADR ar trebui să includă: adeziunea/acordul cu privire la ADR; independență, transparență, eficacitate, echitate, imparțialitate și confidențialitate; consecințele asupra limitării și prescrierii; punerea în execuție a acordurilor rezultate în urma ADR; calificarea părților terțe;
9. consideră că organismele ADR ar trebui să facă obiectul unor monitorizări și evaluări periodice de către evaluatorii independenți;
10. pentru a nu prejudicia accesul la justiție, respinge impunerea obligativității totale a sistemului ADR la nivelul UE, dar sugerează că ar putea fi examinat un sistem obligatoriu prin care li se propune părților să ia în considerare analizarea posibilităților oferite de ADR;
11. atrage atenția asupra „concilierii paritare” italiene, ca un posibil exemplu de bună practică fondată pe un protocol încheiat și semnat de întreprindere și de asociațiile de consumatori, prin care întreprinderea se angajează în avans să recurgă la ADR pentru a rezolva toate litigiile care pot surveni în domeniile prevăzute de protocol;
12. subliniază că nicio clauză ADR nu trebuie să obstrucționeze accesul la justiție, mai ales din perspectiva părții mai slabe, care, în anumite împrejurări, ar putea fi un IMM, și consideră, în acest context, că deciziile ADR ar putea fi obligatorii numai cu acordul explicit al părților implicate;
13. consideră că ar trebui ca, în general, în cadrul ADR să fie obligatorii dezvăluirea circumstanțelor care afectează independența terților sau care dau naștere la un conflict de interese, precum și obligația de a deservi în mod egal toate părțile, conform procedurilor Codului de conduită;
14. solicită ca părțile implicate, și, atunci când e cazul, și părțile terțe, conform procedurilor din codul de conduită, să fie obligate să păstreze confidențialitatea informațiilor; de asemenea, ia în considerație, atunci când este cazul, măsuri mai ample, precum crearea privilegiului profesional, în paralel cu cel prevăzut la articolul 7 din Directiva 2008/52/CE;
15. observă, cu toate acestea, că în paralel cu respectarea confidențialității datelor personale, în procedura ADR ar trebui să prezinte un grad de transparență, care să le permită statelor membre și organismelor implicate în ADR să identifice și să facă schimb de cele mai bune practici și să le ofere organismelor de reglementare independente posibilitatea de a examina procedura în cazul în care au fost formulate plângeri.
16. consideră că nu numai medierea, ci ADR în general (articolul 8 din Directiva 2008/52/CE) ar trebui să aibă un efect asupra termenelor de decădere și de prescripție; recunoaște riscul pe care îl implică multiplele forme de ADR precum și acela al întârzierilor excesive din cadrul procedurilor judiciare; observă că studiul de fezabilitate privind Legislația europeană privind contractele(11) prevede o suspendare a prescripției în cazul procedurilor de arbitraj și mediere, și în câteva alte situații ale ADR; invită Comisia să lucreze în continuare la aceste aspecte;
17. este convins că aplicarea rapidă și cu costuri mici a acordurilor rezultate din ADR este indispensabilă, inclusiv la nivel transfrontalier; solicită măsuri legislative în acest scop;
18. reamintește că pregătirea specifică a terților neutri este absolut necesară; invită Comisia să colecteze datele referitoare la tipul necesar și durata pregătirii, să sprijine sectoarele în dezvoltarea pregătirii și a sistemelor de control al calității;
ADR în diferite domenii
19. susține intenția Comisiei de a încuraja utilizarea modalităților alternative de soluționare a litigiilor, care sunt accesibile, nu reclamă costuri ridicate, sunt rapide, eficace și oferă posibilitatea de a institui și menține relații comerciale, economice, sociale și de vecinătate de calitate, bazate pe încredere reciprocă, în măsură să contribuie la ridicarea nivelului de protecție a consumatorilor în situații reciproc avantajoase, care oferă tuturor părților mai multe beneficii decât practica judiciară curentă;
20. subliniază că, deși în UE există, în prezent, numeroase sisteme ADR care funcționează efectiv, unul dintre principalele obstacole care stă în calea utilizării lor constă din faptul că ele nu au fost dezvoltate uniform pe întreg teritoriul UE, nici din punct de vedere geografic, nici din punct de vedere sectorial; sugerează, în consecință, eliminarea urgentă a neajunsurilor existente în ceea ce privește acoperirea geografică a ADR în Europa, regretă deficiențele sectoriale majore care persistă în majoritatea statelor membre, promovând totodată îmbunătățirea acoperirii sector cu sector, cu implicarea persoanelor care știu cum funcționează un anumit sector dat; încurajează statele membre să ia în considerare crearea unor puncte unice de contact pentru fiecare sector, destinate să ofere informații cu privire la modul de inițiere a unei proceduri ADR;
21. reamintește că ADR prezintă un interes deosebit pentru IMM-uri; reiterează invitația adresată Comisiei de a analiza sinergiile dintre ADR și un instrument din cadrul dreptului contractual al UE; salută, de asemenea, oferirea de îndrumări privind clauzele ADR în cadrul contractelor standard;
22. recunoaște realizările FIN-NET, ECC-Net și SOLVIT dar consideră că, în ceea ce privește dar crede că, în ceea ce privește informarea părților și finanțarea, mai pot fi făcute îmbunătățiri și invită Comisia să susțină, să consolideze și chiar să augmenteze capacitățile organismelor existente care își desfășoară activitatea în acest domeniu și care și-au demonstrat eficacitatea și valoarea;
23. consideră că există un mare potențial pentru procedurile ADR desfășurate online, îndeosebi pentru plângerile care însumează valori mai mici; remarcă existența online a procedurilor tradiționale ADR în paralel cu alte proceduri care urmăresc să prevină litigiile sau să faciliteze rezolvarea lor; subliniază că, în cazul în care procedura ADR tradițională se face online, standardele procedurale nu trebuie coborâte și că trebuie rezolvate și chestiuni cum ar fi punerea în execuție a hotărârilor; consideră că sistemele online de mărci de încredere sunt în mod semnificativ avantajoase; subliniază activitatea Grupul de lucru privind rezolvarea litigiilor online UNICTRAL(12) , pentru tranzacțiile între întreprinderi (B2B) și între întreprinderi și consumatori (B2C);
24. consideră că o ierarhie a rezolvării litigiilor (care să cuprindă, în primul rând, un sistem intern de depunere a plângerilor, în al doilea rând, ADR și, numai în ultimă instanță, rezolvarea juridică litigiilor) va conduce la reduceri de timp și costuri; invită Comisia să sprijine sectoarele în promovarea unor astfel de sisteme;
25. subliniază rolul esențial al anumitor tipuri de ADR în rezolvarea litigiilor de familie, putând contribui la reducerea prejudiciilor psihologice, la reînceperea discuțiilor între părți și, mai ales la asigurarea protecției copiilor; consideră că există potențial în ADR la nivel transfrontalier, mai ales în ceea ce privește flexibilitatea; subliniază, de asemenea, activitatea Mediatorului Parlamentului European în materie de răpire parentală internațională a copiilor;
26. consideră, precum Comisia, că accesul adecvat la despăgubiri pe piața internă presupune atât posibilitatea de a recurge cu ușurință la ADR, cât și existența unui sistem eficient de recurs colectiv, cele două alternative fiind complementare, fără a se exclude reciproc;
27. consideră că există potențial al ADR în cadrul discuțiilor curente privind sistemul colectiv de despăgubire, având în vedere faptul că ADR constituie un mijloc eficient pentru a evita acțiunile de despăgubire în instanță;
28. consideră că ADR e necesar la nivelul UE în domeniul libertății presei și a drepturilor personalității, ținând seama că în cazurile de defăimare și de încălcare a drepturilor personalității, în special, cheltuielile judiciare, mai ales în unele state membre, pot fi excesiv de mari, iar ADR ar putea contribui la îmbunătățirea situației existente;
ADR ca mijloc de rezolvare a litigiilor având ca obiect contractele de consum
29. insistă asupra necesității de a garanta consumatorilor europeni accesul la sisteme ADR, atât în cazul litigiilor naționale, cât și al celor transnaționale, în special pe piețele online, aflate în rapidă creștere în UE; ia act de faptul că utilizarea sistemelor ADR oferă un nivel mai ridicat de protecție a drepturilor consumatorilor și sporește încrederea consumatorilor în piață, în întreprinderi și în instituțiile de protecție a drepturilor consumatorilor, prin faptul că le face mai atractive, precum și prin promovarea comerțului transfrontalier și prin creșterea prosperității tuturor operatorilor pe piața UE;
30. solicită un sistem eficient de soluționare extrajudiciară a litigiilor legate de contractele de consum care să fie funcțional pe întreg teritoriul UE;
31. sugerează Comisiei Europene să reia, în viitoarea sa propunere legislativă privind utilizarea ADR de către consumatori în UE, orientările de urmat în legătură cu sistemele ADR instituite în Europa, acestea fiind următoarele:
– independența, imparțialitatea și confidențialitatea : la desemnarea mediatorilor, trebuie să evite posibila apariție a unor conflicte de interese; principiul participării comune a unor membri ai asociațiilor de consumatori și ai organizațiilor care reprezintă întreprinderile ar putea servi ca bază utilă pentru a asigura imparțialitatea hotărârilor;
– competența : profesioniștii în domeniu trebuie să aibă capacitatea, instruirea și experiența profesională necesară exercitării funcției și trebuie să fie imparțiali, independenți și competenți;
– eficacitatea și rapiditatea : mediatorii trebuie să dispună de mijloace adecvate (resurse umane, materiale și financiare corespunzătoare) și să fie în măsură să respecte termene scurte între sesizare și decizie;
– echitatea între consumatori și profesioniști, în termeni legați de informare, concepție și proceduri, precum și de schimburile operate în ambele direcții; cu alte cuvinte, posibilitatea ca ambele părți să își exprime punctul de vedere și să ia cunoștință de pozițiile și faptele prezentate de cealaltă parte;
– finanțarea : pentru a garanta atractivitatea acestei opțiuni pentru părțile interesate, ar trebui rezolvată problema costului mecanismelor ADR; în acest sens, sistemul ar trebui să fie gratuit, în cazul în care cauza este câștigată, sau oferit la un cost cu adevărat moderat pentru consumator;
– libertatea și caracterul extrajudiciar : mecanismele alternative de soluționare a litigiilor trebuie să aibă un caracter facultativ, fondat pe respectarea liberei alegeri de care se bucură părțile pe toată durata procesului, oferindu-le acestora, în orice moment, posibilitatea de a soluționa disputa în fața unei curți; în același timp, trebuie să se asigure depunerea unor eforturi serioase pentru a asigura soluționarea pe cale amiabilă; mecanismele nu trebuie în niciun caz să constituie o primă etapă obligatorie înainte de inițierea unei acțiuni în justiție, iar deciziile care decurg din acestea nu pot deveni obligatorii fără ca părțile să fi fost informate în prealabil și să fi acceptat acest lucru în mod expres; în ciuda unei astfel de decizii, posibilitatea acționării în justiție rămâne în continuare deschisă;
– proporționalitatea procedurilor, a deciziilor și a costurilor, cu scopul de a evita ca impactul acestora să depășească subiectul și obiectul litigiului; costurile suportate trebuie adaptate la dimensiunea prejudiciului suferit;
– transparența : pe lângă furnizarea informațiilor generale (tipuri de proceduri judiciare, norme privind sesizarea, metode de luare a deciziilor etc.), fiecare persoană care acționează ca mediator trebuie să fie obligată să publice un raport anual;
32. solicită Comisiei să adopte, în cazul litigiilor transnaționale în materie de contracte de consum, prevederi legate de coordonare, pentru a facilita accesul și coordonarea sistemelor ADR naționale și a celor conduse la nivel de întreprindere;
33. solicită Comisiei, în contextul litigiilor legate de contractele de consum transfrontaliere de domeniul comerțului electronic, să dispună introducerea rapidă a unei platforme multilingve care să permită consumatorilor să-și soluționeze litigiile în întregime online, reținând că această platformă trebuie să satisfacă standardele de calitate și să se bazeze pe sistemele ADR existente în statele membre;
34. consideră că sarcina de informare a consumatorilor le incumbă, deopotrivă, autorităților publice, rețelelor de informare și de consiliere, autorităților de reglementare și asociațiilor de consumatori și recomandă ca fiecare dintre acestea să desfășoare, la nivelul propriu, campanii de sensibilizare și proiecte-pilot pe această temă;
35. critică caracterul confuz al actualei baze de date privind ADR a Comisiei Europene; sugerează Comisiei să creeze un portal internet european multilingv ADR, unde toți consumatorii să se poată informa cu privire la modul de funcționare al ADR și la implicațiile acesteia, la drepturile și obligațiile lor, pe baza rețelelor și datelor existente; subliniază că, în interesul consumatorului, trebuie pus accentul pe inteligibilitatea și claritatea portalului online;
36. subliniază faptul că, în ceea ce privește ADR, consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a obține toate informațiile pertinente online, traduse în mod corespunzător în limbile lor, prin utilizarea unor programe de traducere online, ușor accesibile și ușor de utilizat;
37. subliniază faptul că este esențială sensibilizarea consumatorilor cu privire la existența și beneficiile ADR înainte de apariția unui litigiu legat de contractele de consum; insistă asupra necesității de a consolida simțul responsabilității al întreprinderilor și al organizațiilor patronale, în acest sens; consideră că întreprinderile și asociațiile patronale au datoria de a informa consumatorul cu privire la mecanismele alternative de soluționare a litigiilor disponibile; propune ca această informație „în amonte” să fie transmisă prin includerea unei mențiuni referitoare la posibilitatea de a recurge la mecanismele alternative de soluționare a litigiilor în toate documentele contractuale, însoțită, în cazul profesioniștilor care au recurs la acestea, de datele de contact și de modalitățile de sesizare prevăzute de aceste sisteme de mecanisme; această cerință ar trebui însă să evite costurile suplimentare și birocrația;
38. recomandă, drept posibil stimulent pentru întreprinderi, introducerea la nivel european a unei mărci de calitate privind medierea în domeniul litigiilor având ca obiect contractele de consum, însoțită de orientări referitoare la cele mai bune practici, astfel încât consumatorii să poată identifica rapid întreprinderile care au optat pentru sisteme ADR; opinează că, în legătură cu această propunere, ar trebui efectuată mai întâi o analiză costuri-beneficii; subliniază că Comisia ar trebui să asigure utilizarea și aplicarea corespunzătoare a mărcii de calitate.
Următoarele etape
39. constată că este necesară o ameliorare a informațiilor cu caracter general în legătură cu drepturile și aplicarea lor, precum și a informațiilor specifice privind mecanismele ADR, inclusiv privind existența, funcționarea și sediul acestora; consideră că programele de informare ar trebui, de asemenea, să sublinieze principalele avantaje ale alegerii ADR, precum costurile mai mici și rapiditatea prin raport cu o procedură judiciară, precum și procentele de reușită; consideră că aceste programe ar trebui să vizeze mai ales cetățenii și IMM-urile; consideră că ADR poate fi furnizată cel mai eficient într-o rețea apropiată cetățenilor și plecând de la colaborarea cu statele membre;
40. cere, în același timp, Comisiei să ia neîntârziat măsuri pentru a asigura, din partea consumatorilor și a întreprinderilor, o mai bună înțelegere a instrumentelor legislative deja existente, cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, Directiva 52/2008/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, precum și Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate; propune, în acest scop, implicarea autorităților naționale, a instanțelor, a barourilor de avocați și a camerelor de comerț, a birourilor de consiliere a consumatorilor, a asigurătorilor în materie de cheltuieli de judecată și a altor organizații competente într-o campanie de informare cuprinzătoare; solicită acordarea de sprijin financiar pentru campanii europene și naționale de acest fel;
41. constată că, în unele state membre, gradul de solicitare a instanțelor dedicate cererilor de despăgubire cu valoare mică rămâne semnificativ de redusă și că se impun eforturi suplimentare în ceea ce privește securitatea juridică, barierele lingvistice și transparența procedurilor; invită Comisia să acorde o atenție deosebită acestor organisme juridice atunci când formulează propunerea legislativă referitoare la utilizarea mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor privind consumatorii din UE;
42. constată că, având în vedere că preocuparea majoră a ADR este concilierea, litigiul poate fi mai ușor soluționat într-un mod avantajos pentru toate părțile și subliniază că soluțiile găsite prin ADR sunt, în general, respectate; consideră, prin urmare, că statisticile actualizate cu privire la aceste probleme ar trebui publicate în același timp cu informațiile publice privind ADR;
43. invită Comisia, în cooperare cu statele membre, să desfășoare campanii de informare care vizează educarea și conștientizare atât a consumatorilor, cât și a întreprinderilor cu privire la avantajele utilizării acestei instituții;
44. consideră că campaniile de informare privind ADR ar trebui desfășurate în cooperare cu camerele de comerț, grupurile de consumatori și oficiile pentru comerț echitabil (sau echivalentele acestora) pentru a asigura o campanie bine coordonată și eficientă;
45. consideră că sarcina de informare a mediului de afaceri revine, deopotrivă, autorităților publice și organizațiile reprezentative și recomandă ca fiecare dintre acestea să desfășoare, la nivelul propriu, campanii de conștientizare și proiecte-pilot pe această temă;
46. recunoaște că unul dintre principalele obstacole în calea utilizării sistemelor ADR este reticența întreprinderilor de a recurge la aceste mecanisme; propune ca camerele de comerț și organizațiile-umbrelă atât de la nivel național, cât și de la nivelul UE, precum și celelalte entități profesionale să aibă obligația de a informa întreprinderile cu privire la existența mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor și la avantajele posibile ale utilizării acestora, în special în ceea ce privește posibilitățile de evitare la sursă a litigiilor judiciare sau imaginea vehiculată de întreprindere și, în sfârșit, la posibilitatea pe care acestea o oferă de a restabili relații comerciale bazate pe încredere între părți, spre deosebire de o decizie arbitrală sau de hotărârea unei curți;
47. invită Comisia, ca, plecând de la datele colectate și de la o evaluare de impact amănunțită în conformitate cu cele mai bune norme de reglementare, să ia în considerație definirea unor norme minime în materie de ADR în toate sectoarele, dezvoltând, în același timp, schemele existente și încurajând statele membre și sectoarele acoperite de scheme să mărească finanțarea, ținând seama că ADR, deși oferă părților o soluție alternativă la costuri mici, nu trebuie să fie o justiție „la preț redus”;
o
o o
48. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.
---------------------------------------------------------------------------------
(1) JO L 115, 17.04.1998, p. 31.
(2) JO L 109, 19.4.2001, p. 56.
(3) JO C 155, 6.6.2000, p. 1.
(4) JO L 174, 27.06.01, p. 25.
(5) JO L 136, 24.05.08, p. 3.
(6) JO C 61 E, 10.03.04, p. 256.
(7) JO C 146 E, 12.06.08, p. 110.
(8) JO C 287E, 21.10.2010, p. 12.
(9) Texte adoptate, P7_TA(2011)0144.
(10) Texte adoptate, P7_TA(2011)0361.
(11) http://ec.europa.eu/justice/policies/consumer/docs/explanatory_note_results_feasibility_study_05_2011_en.pdf .
(12) http://www.uncitral.org/uncitral/commission/working_groups/3Online_Dispute_Resolution.html
Curtea de Conturi a Uniunii Europene: Repartitia sprijinului pentru venituri acordat fermierilor din noile state membre ar trebui reanalizata
Data: 05 Dec 2012
Curtea de Conturi Europeană a publicat primul său raport special (RS nr. 16/2012) cu privire la plătile de sprijin pentru venituri acordat fermierilor din noile state membre. Curtea subliniază necesitatea unei reforme pentru a asigura utilizarea sprijinului pentru venituri în beneficiul fermierilor activi care efectuează activităti agricole precise, cu caracter regulat. În special, entitătile publice care doar gestionează terenuri aflate în proprietatea statului si care nu sunt angajate în activităti agricole ar trebui excluse de la sprijinul acordat de UE pentru exploatatiile agricole. De asemenea, nu ar trebui să se efectueze plăti pentru parcele neutilizate sau pentru terenuri destinate în principal unor activităti cu caracter neagricol.
Schema de plată unică pe suprafată (Single Area Payment Scheme - SAPS) a fost concepută cu scopul de a permite statelor membre care au aderat la UE în 2004 si în 2007 să sprijine veniturile fermierilor. În prezent, schema este aplicată în zece state membre ale UE, iar cheltuielile aferente s-au ridicat la 5 miliarde de euro în 2011. Raportul Curtii este axat pe beneficiarii politicii, pe aspectul privind eligibilitatea terenurilor si pe contributia acestei scheme la îndeplinirea obiectivului de sprijinire a veniturilor fermierilor.
Concluzia generală a auditului a fost că implementarea schemei a generat o serie de elemente discutabile, după cum urmează:
- definitia beneficiarilor schemei este inadecvată, deoarece permite acordarea de sprijin unor beneficiari care nu desfăsoară nicio activitate agricolă sau care desfăsoară doar activităti agricole neglijabile. Printre acesti beneficiari se află, de exemplu, societăti imobiliare, aeroporturi, asociatii de vânători, cluburi de pescuit sau cluburi de schi;
- în plus, în unele dintre țările vizate, ajutorul SAPS a fost plătit în mod legal unor entități publice (venind astfel în sprijinul veniturilor acestora) care doar gestionează terenuri aflate în proprietatea statului, fără să fie angajate în activități agricole. În Ungaria, statul este cel mai mare beneficiar de plăți în cadrul SAPS (14 milioane de euro în 2010 pentru 82 000 ha de terenuri);
- statele membre nu au identificat în mod fiabil suprafața totală agricolă eligibilă pentru sprijinul SAPS, această suprafață fiind însă acceptată de Comisie. Acest lucru a influențat cuantumul ajutorului per hectar care s-a plătit fiecărui fermier în parte și care a fost, uneori, mai mare sau mai mic decât ar fi trebuit să fie. Unele țări au revizuit suprafețele agricole totale fără o justificare corespunzătoare. Aceasta a permis statelor membre în cauză să utilizeze în integralitate pachetele lor financiare anuale;
- în ciuda eforturilor depuse de statele membre vizate, s-a plătit ajutor pentru parcele pe care nu se desfășura nicio activitate agricolă;
- în modul în care este conceput SAPS se regăsesc inerent elemente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, SAPS are rolul de a sprijini veniturile fermierilor la nivel individual și, pe de altă parte, repartiția sprijinului SAPS către exploatațiile agricole este bazată pe suprafața parcelelor de teren aflate la dispoziția fermierilor;
- de sprijinul SAPS beneficiază în principal fermele de mari dimensiuni: per ansamblu, 0,2 % din beneficiari au încasat, în total, 24 % din fondurile plătite (fiecare dintre acești fermieri primind o sumă de peste 100 000 de euro);
- în fine, chiar dacă SAPS a fost conceput ca un sistem tranzitoriu, majoritatea statelor membre nu s-au pregătit pentru introducerea (prevăzută a avea loc în 2014) a sistemului (bazat pe drepturi la plată) care este deja instituit în statele membre UE-15. Acest lucru poate avea drept rezultat, în viitor, întârzieri semnificative în efectuarea plăților către fermieri.
Curtea recomandă o politică mai bine direcționată și orientată spre rezultate, prin care sprijinul pentru veniturile fermierilor să fie utilizat în beneficiul fermierilor activi care efectuează activități agricole precise, cu caracter regulat și prin care entitățile publice să fie excluse de la sprijinul SAPS. Eligibilitatea pentru sprijin a terenurilor ar trebui definită mai clar și ar trebui limitată la parcelele pe care trebuie să se efectueze activități agricole precise, cu caracter regulat. Ar trebui să se aibă în vedere obținerea unei repartiții mai echilibrate între fermieri a sprijinului, de exemplu prin stabilirea de limite maxime pentru plățile individuale de valori ridicate sau prin luarea în considerare a circumstanțelor individuale ale exploatațiilor din diferitele regiuni. Comisia ar trebui să abordeze deficiențele structurale din sectorul agricol și ar trebui să sprijine în mod activ statele membre și să monitorizeze mai îndeaproape pregătirile lor vizând introducerea unei scheme viitoare bazate pe drepturi la plată.
Propunerile legislative ale Comisiei pentru politica agricolă comună de după 2013 nu tratează decât parțial observațiile formulate de Curte (Avizul nr. 1/2012 al Curții de Conturi Europene referitor la o serie de propuneri de regulamente privind politica agricolă comună pentru perioada 2014-2020). La dezbaterea și adoptarea acestor propuneri, Parlamentul și Consiliul ar putea să analizeze posibilitatea de a proceda la o revizuire a acestora luând în considerare recomandările formulate de Curte.
Conferinta Nationala MEDIEREA IN PENAL. Aspecte practice
Data: 03 Dec 2012
Conferinţa Naţională
„Medierea în penal – aspecte practice”
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”vă invită marţi 11 decembrie 2012 la conferinţa naţională despre mediere organizată de Masteratul de Integrare şi Afaceri Europene împreună cu Masteratul de Mediere cu tema „Medierea în penal – aspecte practice”, la care vor fi invitaţi specialişti recunoscuţi din domeniul medierii şi al dreptului, precum şi personalităţi publice implicate în promovarea medierii în România, avându-i ca moderatori pe domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU (mediator), doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATU și domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.
Conferinţa va avea loc la ora 18,00 la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr.176, sector 4, intrarea D1, et. 2, sala 130, fiindurmată de discuţii libere despre impactul medierii asupra sistemului judiciar românesc.
Printre invitaţi/Keynote Speakers se vor regăsi domnul procuror Marius Dan FOITOŞ – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,domnul judecător Dorel George MATEI – Secția I Penală, Tribunalul București, domnul subcomisar dr. Daniel PIŞTEA – Serviciul Accidente Rutiere, Brigada Rutieră a Poliției Capitalei,doamna consultant tehnic criminalist Elisabeta COCOLOŞ – Laborator Privat de Criminalistică, Bologna, Italia, doamna conf. univ. dr. Luminiţa DRAGNE – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr. Agatador Mihaela POPESCU – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”,doamna lector univ. dr.Victoria CRISTIEAN – Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, doamna lector univ. dr. Oana ŞARAMET – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Marian DRILEA-MARGA – Universitatea Transilvania din Brașov, domnul lector univ. dr. Gabriel TIŢA NICOLESCU – Universitatea Transilvania din Brașov.
Agendaconferinţei (disponibilă pe www.mediereaturistica.ro) cuprinde:
ora 17,20 -17,30 înregistrarea participanţilor
ora 17,30 -17,45 deschiderea lucrărilor şi prezentarea invitaţilor
ora 17,45-19,45 prezentarea de către invitaţi a punctelor de vedere cu privire la medierea în penal, moderator: domnul lector univ. dr. Dragoş Marian RĂDULESCU
ora 19,45-21,30 discuţii libere, moderatori: doamna lector univ. dr. Nicoleta-Elena BUZATUși domnul lector univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU.
ora 21,30 închiderea lucrărilor.
Nu se percepe taxă de participare şi nici nu este necesară confirmarea participării pentru persoanele interesate.
Lucrările prezentate urmează să fie publicate în nr. 3/2012 (octombrie-decembrie) al revistei Române de ADR (Alternative Dispute Resolution), după verificarea lor de către 2 referenţi, desemnaţi dintre membrii Comitetului Ştiinţific. Pentru realizarea lucrărilor, autorii vor respecta condiţiile de redactare disponibile pe site-ul www.revistadeadr.ro.
Partener media: www.juridice.ro
alături de www.romanianarbitration.ro, www.medierenet.ro, www.studiijuridice.ro, www.infolegal.ro, www.romaniajuridica.ro, www.librariejuridica.ro, Librarie Juridica, Libraria LexMag, Europa Info, Magazin online, Drept comunitar, Drept european, Lucrari, e lucrari, Lucrari de disertatie, Admitere Barou, Editura Nomina Lex, Librarii juridice,
Pentru detalii suplimentare legate de seria de mese rotunde despre mediere, realizate în cadrul Masteratului de Integrare şi Afaceri Europene, puteţi lua legătura cu Lector univ. dr.Dragos Marian Rădulescu(mediator) 0722834593, dmradulescu@yahoo.com, www.mediereaturistica.ro
Legislatia Profesiei de MEDIATOR
.JPG)
SOLUTIONAREA ALTERNATIVA A CONFLICTELOR
