Efectele hotararilor CEDO si CJUE in dreptul intern | Carte de: Tabusca Silvia
Code:978-606-18-0060-5
Descriere
Pentru ca un sistem de drept să aibă o bună funcţionare şi să acţioneze ca un adevărat sistem legal acesta trebuie să aibă un organ judiciar propriu care să vegheze la aplicarea în bune condiţii a normelor sale juridice şi a principiilor de drept specifice.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este astfel instituţia judi¬ciară a Uniunii Europene, care trebuie să asigure aplicarea, respectarea şi interpretarea tratatelor comunitare.
Necesitatea creării unei instanţe jurisdicţionale proprii s-a făcut simţită încă din perioada semnării tratatului care instituie prima Comunitate Europeană – cea a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), la Paris, în anul 1951. Instituţiile C.E.C.O., Înalta Autoritate şi Consiliul Special de Miniştrii, doreau crearea unui organism judiciar care să exercite controlul asupra actelor emise de ele şi să garanteze că instituţiile C.E.C.O. nu-şi depăşesc atribuţiile interferând cu domenii ce ţin de exercitarea suveranităţii statelor. Aşadar, s-a pus în discuţie crearea unui organism judiciar sub forma unei Comisii de Arbitraj, însă în cele din urmă s-a optat pentru crearea unei Curţi de Justiţie.
În ceea ce priveşte dreptul aplicabil, trebuie subliniat că instanţa europeană aplică dreptul comunitar european. Dreptul comunitar european are două caracteristici definitorii: pe de o parte – este un drept intern – dotat cu puteri publice asemănătoare cu cele ale sistemelor de drept naţionale, iar pe de altă parte dreptul comunitare este integrat în sistemele naţionale de drept al statelor membre.
De asemenea, dreptul comunitar are aplicabilitate imediată şi directă; este important de reţinut că normele de drept comunitar au prioritate faţă de normele de drept naţionale (ceea ce înseamnă că statele membre trebuie să respecte fără întârziere tratatele pe care le-au încheiat şi să adapteze imediat legislaţia naţională, judecătorii naţionali fiind obligaţi să aplice dreptul comunitar).
Descriere pe scurt. Parcurgerea a peste 250 de surse bibliografice, în totalitate extrem de actuale, stilul elevat şi îngrijit al redactării şi prezentarea unei mini-secţiuni de concluzii la fiecare capitol, coroborate cu numărul impresionant de trimiteri la surse demonstrează faptul că autoarea reuşeşte să ne prezinte o lucrare extrem de valoroasă, atât sub aspectul structurii, cât şi al conţinutului şi al documentării folosite.
Cartea de faţă îşi doreşte să aducă lumină, atât publicului larg cât şi celor cu activităţi legate direct de fenomenul comunitar, cu privire la unul dintre cele mai importante aspecte ale Uniunii, sistemul său instituţional. Pentru a realiza acest lucru am structurat prezentarea pe mai multe capitole, unul cu privire la modul în care Uniunea s-a dezvoltat de la începuturi şi până în prezent, altul în care se tratează caracteristicile generale ale sistemului instituţional comunitar şi, apoi, câte unul pentru fiecare dintre instituţiile care fac parte din acest sistem, astfel cum a fost el redesenat de Tratatul de la Lisabona intrat în vigoare la sfârşitul anului 2009, respectiv 1 decembrie. În cadrul prezentării fiecărei instituţii s-a încercat cuprinderea cât mai multor aspecte, de la modul în care e organizată, la modul de funcţionare sau atribuţiile sale, însă s-a insistat şi pe prezentarea personalului care face parte din conducere, considerându-se că acesta, de multe ori, ajunge să reprezinte mult mai mult pentru caracteristicile vieţii unui organism decât litera unui Tratat sau Regulament de Funcţionare. În acelaşi timp am dorit să prezentăm şi exemple concrete din modul în care aceste instituţii au fost implicate în viaţa Uniunii, pentru a trece dincolo de discursul pur teoretic, în zona practicii de zi cu zi.
Instituţia executării mandatului european de arestare de către instanţele naţionale este reglementată de Legea nr. 302/2004, prin transpunerea Deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
Aspectele teoretice sunt prezentate in mod sintetic, urmate de o selecţie a jurisprudenţei instanţelor naţionale, cuprinzând hotărâri pronunţate de curţile de apel – instanţe competente să pună în executare mandatul european de arestare.
Aceasta ampla lucrare cuprinde numeroase comentarii, precum şi note referitoare la modificări legislative.
Teren privilegiat de afirmare a unui autentic voluntarism doctrinar şi a iniţiativelor instituţionale la nivelul Uniunii Europene, domeniul dreptului contractelor îşi trăieşte propriile experienţe sub impactul fenomenului mai larg al „europenizării”.
Obiectivul unei imagini mai coerente asupra ansamblului eterogen de instrumente alcătuind dreptul european al contractelor în stadiul său de dezvoltare actual, nefiind ignorate nici identităţile naţionale ale contractului şi nici noile forme de acţiune angajate în materie, a animat întreg discursul lucrării, legitimând dimensiunea comparativă, normativă şi prospectivă a cercetării întreprinse
Lucrarea Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al Uniunii Europene si experiente ale sistemului roman de drept | Autori: Sandru M., Banu M., Calin D. analizează toate trimiterile preliminare provenite de la instanţele judecătoreşti româneşti.
Procedura trimiterii preliminare reprezintă o coordonată esenţială în dialogul dintre instanţele naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). După ce în primii trei ani de la aderare, din România au fost trimise doar două cereri pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, în ultimii doi ani numărul acestora crescut exponenţial.
Are loc, însă, un dialog adevărat între instanţele româneşti şi Curtea de Justiţie, sunt pregătiţi instanţele şi avocaţii pentru ca acest incident procedural să nu devină o povară inutilă pentru acţiunea naţională?
Fenomenul globalizării, care marchează pregnant începutul secolului XXI, are un impact nemijlocit şi asupra criminalităţii, care a dobândit în ultimii ani valenţe transnaţionale.
In spaţiul Uniunii Europene, libertatea de circulaţie a persoanelorpoate avea ca efect nedorit dezvoltarea infracţionalităţii transeuropene, în lipsa unor măsuri eficiente de prevenire şi combatere a unui asemenea fenomen. Astfel, atât la nivel universal, cât şi la nivel regional, s-a impus intensificarea cooperării internaţionale în materie penală şi adoptarea unor noi instrumente juridice, menite a da un răspuns eficient unei criminalităţi fără frontiere. Demersul nostru ştiinţific urmăreşte să aducă la zi cercetările în domeniul cooperării juridice şi judiciare internaţionale în materie penală şi să abordeze de o manieră unitară diferitele forme de cooperare: extrădarea şi predarea în baza unui mandat european de arestare; predarea către tribunalele internaţionale, cu precădere Curtea Penală Internaţională; transferul de proceduri în materie penală; transferarea persoanelor condamnate; asistenţa judiciară internaţională în materie penală, inclusiv cea între statele membre ale Uniunii Europene.
Intreaga lucrare îşi propune să aducă argumente juridice solide privind rolul pe care instrumentele juridice privind cooperarea internaţională şi europeană în materie penală îl au nu doar în dezvoltarea dreptului internaţional penal, ci şi în stabilirea unor standarde comune privind dreptul penal internaţional.
Respingerea trimiterilor preliminare se constituie într-un domeniu distinct în cadrul relaţiei între instanţele judecătoreşti naţionale şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În acest cadru, judecătorul naţional este în plenipotenţa puterilor sale de judecător european, cel care apreciază îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea trimiterii preliminare şi care, în temeiul tratatelor europene şi al legilor naţionale, poate trece la interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.
Volumul constituie un ghid aplicat pentru practicieni – în special pentru judecători şi avocaţi – în privinţa temeiurilor juridice care ar putea fi avute în vedere în solicitarea iniţierii unei cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare, dar mai ales a motivelor care au condus la respingerea cererii.
În toate cazurile, responsabilitatea revine judecătorului naţional care trebuie să fie pregătit pentru dialogul jurisdicţional. Reunirea între aceleaşi coperţi a tipologiilor esenţiale de respingere a trimiterilor preliminare nu îndrumă instanţele judecătoreşti la absenţa dialogului judiciar, ci oferă indicii cu privire la calitatea acestui dialog, esenţial pentru funcţionarea Uniunii Europene (şi pentru corecta aplicare a acestui drept în România).