Rodica Narcisa Petrescu | Drept administrativ

Lucrarea se adreseaza absolventilor de administratie publica ce doresc sa sustina examenul de licenta, autorii elaborând un numar de 596 grile structurate astfel: Drept administrativ – 149 grile; Managementul institutiilor publice – 100 grile; Finante publice – 237 grile; Managementul resurselor umane – 110 grile. De asemenea, sunt prezentate raspunsurile corecte, ceea ce ajuta la verificarea alegerilor si la consolidarea cunostintelor acumulate.

EXTRAS:

Art. 3. Tutela administrativă. (1)[1] Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administra- ţiei publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege. Acţiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru.

(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

(3) Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) şi (2) este suspendat de drept.

(...)

EXTRAS:

(...)

În cadrul societăţii, unde comportamentul a fost din cele mai vechi timpuri edictat de norme, sancţiunea sau pedeapsa este privită ca o reacţie naturală a societăţii împotriva membrilor săi care aduc atingere unor valori, în cele mai multe situaţii, pedeapsa (sancţiunea) fiind legată de ideea de rău, un rău pe care statul îl aplică celui care a înfrânt prescripţiunea sa. Tot din perspectiva interpretării sancţiunii ca efect al unei vătămări produse societă- ţii, un alt autor privea pedeapsa ca fiind urmarea răului înfăptuit, aplicată în numele societăţii şi în executarea unei hotărâri judecătoreşti.

Dezbaterea privind pedeapsa sau sancţiunea aplicată de autorităţile statale este departe de a fi ajuns la un deznodământ. Istoria pedepsei reprezintă o parte componentă a istoriei universale a dreptului penal, noţiunea de pedeapsă în sensul ei strict penal nefiind corect utilizată în acest context. Ce interesează în încercarea de a defini pedeapsa este, de fapt, fundamentul reac- ţiei statale împotriva faptelor antijuridice dintr-o societate, cele excluse din sfera penalului.

În societăţile primitive, dreptul a apărut ca fiind în strânsă legătură cu religia şi tocmai acesta este motivul pentru care Fustel de Coulanges a demonstrat, în celebra sa lucrare La cité antique, că „dreptul nu a apărut dintr-o idee abstractă de justiţie, ci a derivat din religie”, fenomen care a determinat ca, pentru multă vreme, activitatea de judecată să fie monopolul preoţilor. Teologia s-a numărat printre primele discipline care au legitimat dreptul statului de a pedepsi, problema fiind atinsă de mulţi teologi, cum ar fi Th. d’Aquino, Molina Lessio, Lugo, dar fără ca aceasta să devină obiectivul central al studiilor lor.

(...)

EXTRAS:

(...)

Perspectiva constituţionalistă asupra noţiunii de „funcţie publică” este minimalistă, pur evocatorie şi non-descriptivă; nicio normă de drept constituţional nu reproduce în conţinutul ei vreo definiţie sau măcar o minimă descriere a ceea ce este noţiunea de „funcţie publică” şi nu furnizează, în mod explicit, nicio explicaţie în privinţa sensului juridic specific al acestei noţiuni. Atunci când distinsul profesor craiovean D.C. Dănişor vorbeşte despre „dezinstituţionalizarea funcţiilor publice”, are în vedere sensul larg – constituţionalist – al acestei noţiuni – funcţia publică –, sens care îi înglobează în aceeaşi familie (mulţime logico-juridică) pe toţi exponenţii puterii publice, indiferent de rolul jucat în cadrul sistemului etatic (legislativ, executiv sau judecătoresc).

De altfel, nicio prevedere constituţională nu face, în mod expres, niciun soi de distincţie între noţiunea de „funcţie publică” şi alte categorii care trimit la poziţiile unor alţi agenţi ai statului (sau ai puterii publice), agenţi care, prin activitatea lor profesională, concură la realizarea uneia sau alteia dintre cele trei funcţii constituite în stat. Însă o analiză sistemică a mai multor prevederi constituţionale este aptă să furnizeze, la mai toate aceste probleme, răspunsuri clarificatoare.

(...)