Volumul cuprinde o analiza detaliata a institutiei antecontractelor de vanzare-cumparare din perspectiva noului Cod civil aplicabil de la 1 octombrie 2011. Daca pana in prezent antecontractele de vanzare-cumparare erau doar rezultatul jurisprudentei si al opiniilor si studiilor doctrinare, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod civil, aceste contracte si-au gasit atat de necesara consacrare legislativa.
Demersul stiintific se bazeaza, in primul rand, pe noile texte legislative, pe doctrina juridica in materie si aduce in atentia cititorilor mai ales decizii din jurisprudenta franceza, in care institutia antecontractelor are o traditie indelungata, fiind profund si amplu analizata.
Sunt tratate in cuprinsul lucrarii dreptul conventional de preemptiune, promisiunea unilaterala de vanzare-cumparare alaturi de varianta sa mult mai energica, pactul de optiune in vederea vanzarii, precum si promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare, abordarea acestora avand un pronuntat caracter practic, iar noile prevederi legislative in materie fiind analizate in detaliu.
Sunt tratate in cuprinsul lucrarii dreptul conventional de preemptiune, promisiunea unilaterala de vanzare-cumparare alaturi de varianta sa mult mai energica, pactul de optiune in vederea vanzarii, precum si promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare, abordarea acestora avand un pronuntat caracter practic, iar noile prevederi legislative in materie fiind analizate in detaliu.
Prin lucrarea de faţă, autorii abordează în integralitate o instituţie fundamentală a dreptului civil, Actul Juridic Civil din perspectiva Noului Cod civil al României, care cum bine ştim a intrat deja in vigoare din 2011. Scopul lucrării este in primul rând de a veni în sprijinul acelora care se pregătesc pentru examenele de admitere/definitivare in profesia de avocat, magistrat ori alte profesii juridice.
Ca oricare alta disciplina sau ramura de drept, si studiul dreptului civil trebuie sa inceapa cu o parte introductiva, in lipsa careia nu ar putea fi studiate celelalte institutii. Partea introductiva despre care vorbim aici se refera la aplicabilitatea noului cod civil, capitol cu care debuteaza prezentul studiu.
In afara capitolului privitor la aplicabilitatea noului cod civil, lucrarea analizează o institutie de baza a dreptului civil, şi anume raportul juridic civil, institutie studiata la majoritatea facultatilor de drept din tara ca parte generala a dreptului civil.
Prin modul în care a fost structurată, lucrarea se adreseaza si persoanelor care se pregatesc pentru unele concursuri si examene, precum cel pentru admiterea in barou / avocatura.
Cartea a VII-a – „Dispoziţii de Drept Internaţional Privat” a Noului Cod civil al României a avut menirea de a integra prevederile Legii nr. 105/1992, revizuite însă, pentru a fi puse în acord cu noua concepţie în materia dreptului familiei, cuprinsă în cod, şi cu instrumentele Uniunii Europene şi internaţionale în domeniul dreptului internaţional privat.
Cartea a VII-a din Noul Cod civil cuprinde în cadrul Titlului I dispoziţiile generale în materie, iar în cadrul Titlului II conflictele de legi referitoare la: persoane, familie, bunuri, moştenire, actul juridic civil, obligaţii, cambie, bilet la ordin şi cec, fiducie şi prescripţie extinctivă.
În materia pe care o avem în vedere, la data intrării în vigoare a Noului Cod civil au fost abrogate art. 1-33 şi art. 36-147 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat [conform art. 230 lit. q) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil].
Ediţia de faţă cuprinde: Noul Cod civil ad litteram, astfel cum a fost republicat în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011; Un extras din Legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a Noului Cod civil; Ordonanţa nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligaţii bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (Integral); Ordonanţa de urgenţă nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (Integral); Ordinul nr. 11/2011 privind aprobarea Regulamentului Băncii Naţionale a României și al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 15/10/2011 referitor la plasamentele prevăzute de art. 831 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (Integral); Index alfabetic.
Contractul incheiat prin mijloace electronice in reglementarea Noului Cod Civil | Autor: Mihaela Tudorache este o lucrare ce abordeaza contractul incheiat prin mijloace electronice in lumina Noului Cod civil si pune in evidenta particularitatile de implementare in dreptul intern a directivelor europene in materie.
De asemenea este rezultatul unei cercetari stiintifice cuprinzatoare a doctrinei romanesti si internationale si evidentiaza o abordare originala a tematicii, din prisma legislatiei actuale, cu scopul de a raspunde multor intrebari practice legate de faza contractuala a comertului electronic.
Acordul de voinţe realizat cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege transformă simpla înţelegere dintre persoane în forma sa calificată, contractul.
Momentul încheierii contractului corespunde momentului realizării acordului de voinţe. Acesta este important deoarece marchează transformarea simplului acord de voinţe din stadiu psihologic în forma sa juridică, producatoare de obligaţii.
Momentul acordului de voinţe marchează astfel, momentul naşterii (existenţei) contractului.
Din momentul încheierii sale, contractul produce efecte juridice. Astfel, din acest moment, simplul angajament devine obligaţie, relaţia socială devine raport juridic, iar persoanele capătă calitatea de părţi contractante etc.
Momentul încheierii contractului este esenţial şi pentru definirea altor instituţii civile cu incidenţă contractuală, precum: nulitatea, ineficacitatea, legea aplicabilă (tempus regit actum) etc.
În consecinţă, încheierea contractului este un element de referinţă al construcţiei juridice.
Dreptul civil poate fi definit ca fiind acea ramură a dreptului privat care reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi juridice, aflate într-o poziţie de egalitate juridică.
Din definiţia dreptului civil rezultă care este obiectul dreptului civil, care sunt subiectele şi care este metoda lui de reglementare.
Prin obiect al unei ramuri de drept se înţelege acel complex de raporturi sociale care sunt reglementate de regulile de drept ce aparţin ramurii respective. Obiectul ramurii dreptului civil îl constituie acele raporturi sociale de natură patrimonială şi personal nepatrimonială care se stabilesc între persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 2 C. civ.)[1] .
Raporturile patrimoniale sunt acelea care au un conţinut economic, evaluabil în bani (de exemplu, raporturile care se nasc dintr-un contract de vânzare).
Raporturile personale nepatrimoniale sunt acelea al căror conţinut nu poate fi evaluat în bani (de exemplu, raporturile care privesc viaţa privată a unei persoane: dreptul la nume, la domiciliu, la reputaţie).
Persoana fizică reprezintă omul, privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii civile [art. 25 alin. (2) C. civ.].
Persoana juridică reprezintă orice formă de organizare, care odată ce îndeplineşte condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile [art. 25 alin. (3) C. civ.].
5. Noul Cod civil trimite la reglementările dreptului Uniunii Europene. Va fi incident, aşadar, „Roma II” – Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale.
„Prejudiciul” reprezintă, în optica Regulamentului, orice consecinţă rezultată dintr-o faptă ilicită, din îmbogăţirea fără justă cauză, din gestiunea de afaceri şi din culpa in contrahendo.
Norma generală este cuprinsă în art. 4 alin. (1) din Regulament: obligaţiile extracontractuale care decurg din fapte ilicite se supun legii ţării pe al cărui teritoriu s-a produs prejudiciul, indiferent în ce ţară a avut loc faptul ilicit care l-a generat şi indiferent de ţara sau ţările în care se manifestă urmările indirecte ale faptului respectiv.
Există şi situaţii de excepţie, când nu funcţionează norma generală. Dacă persoanele implicate au reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară, la momentul producerii pagubei, se aplică legea acelei ţări. De asemenea, dacă din toate circumstanţele cazului, reiese în mod clar că fapta ilicită are, în mod vădit, o legătură mai strânsă cu altă ţară decât cele anterior menţionate, va intra în acţiune legea acelei ţări. Exemplificativ, se arată că o legătură vădit mai strânsă poate să se întemeieze pe o relaţie preexistentă între părţi (de pildă, un contract care se află în legătură strânsă cu fapta ilicită). Pentru persoanele juridice, Regulamentul califică „reşedinţa obiş- nuită” ca fiind sediul administrativ central; dacă faptul păgubitor sau prejudiciul au loc în cadrul activităţii unei sucursale, agenţii sau altei unităţi, reşedinţa obişnuită va fi acolo unde se găsesc sucursala, agenţia, unitatea în cauză. Pentru activitatea desfăşurată de persoanele fizice, în timpul programului de lucru, reşedinţa obiş- nuită este la locul unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională (art. 23)