Anastasiu Crisu: Drept procesual penal [Sinteze de seminar, teste grila, spete]

EXTRAS:

Art. 11. Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal. Când se constată existenţa vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune: a) clasarea, când nu există învinuit în cauză; b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)­e), când există învinuit sau inculpat în cauză; c)[1] încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)­h), i 1 ) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.

2. În cursul judecăţii instanţa pronunţă: a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)­e); b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)­j). [1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 11 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 2 din Legea nr. 356/2006. Art. 11

Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2006 (M. Of. nr. 190 din 20 martie 2007) cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II­a din Codul de procedură penală, referitoare la exprimarea acordului de voinţă al părţilor de a se împăca, în cazurile prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a statuat:

„Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice”.

Cele doua titluri – Codul penal si Codul de procedura penala –, actualizate la 14 februarie 2013, sunt reunite intr-o singura carte si, alaturi de Legea privind executarea pedepselor nr. 275/2006, ofera o baza teoretica de studiu, reprezentand un instrument facil si util atat practicienilor, cat si studentilor, avand inserate recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.

EXTRAS:

Capitolul III. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

Secţiunea 0. Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate

Art. 53 [3] . Reguli generale ale executării pedepselor principale privative de libertate.

(1) Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor.

(2) Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:

a) regimul de maximă siguranţă;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

d) regimul deschis.

(3) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaţilor de a presta, cu acordul lor, o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi, şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.

(4) După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, condamnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţi pentru muncă.

(5) Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnaţi şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia

Editia de fata cuprinde Decizia Curtii Constitutionale nr. 206/2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4145 alin. (4) din Codul de procedura penala (M. Of. nr. 350 din 13 iunie 2013). De asemenea, sunt redate, sub forma de note de subsol, modificarile si completarile aduse legilor speciale de catre Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a noului Cod de procedura penala, in vigoare de la 1 februarie 2014.

Prezenta  lucrare include si 5 legi uzuale referitoare la:

– organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002);

– organizarea si functionarea D.I.I.C.O.T. (Legea nr. 508/2004);

– organizarea si functionarea politiei judiciare (Legea nr. 364/2004);

– executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (Legea nr. 275/2006);

– cooperarea judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 302/2004, republicata).

EXTRAS:

Capitolul I. Consideraţii introductive

1. Gropile comune descoperite pe teritoriul fostei Iugoslavii, exterminarea la scară a unui grup etnic din Ruanda, folosirea copiilor-soldaţi, masacrarea şi violarea populaţiei civile din mai multe ţări africane şi din diferite alte părţi ale lumii afectate de război nu numai că au oripilat comunitatea internaţională, dar au creat şi o provocare fără precedent în istoria modernă a lumii: tragerea la răspundere penală a celor mai importanţi actori politici şi militari, responsabili de comiterea acestor crime, de către instanţe penale internaţionale.

Comunitatea internaţională, Organizaţia Naţiunilor Unite şi liderii majorităţii statelor lumii au considerat că fenomenul de impunitate al celor care concep şi orchestrează crime de război, crime împotriva umanităţii, crime de agresiune şi genocid, indiferent de locul unde acestea s-ar comite, trebuie să înceteze. Organizarea unor instanţe penale de factură internaţională a fost considerată ca fiind singura modalitate viabilă pentru ca aceştia să fie traşi la răspundere, în condiţiile în care statele pe teritoriul cărora au fost comise crimele fie nu au manifestat voinţa necesară, fie nu au avut capacitatea de a organiza procese penale împotriva lor.

Principiile de drept internaţional public privind respectarea suveranităţii statelor şi neamestecul în treburile lor interne, care au fost des invocate în secolele precedente pentru a justifica neimplicarea comunităţii internaţionale în judecarea acestor fapte, nu mai pot fi invocate cu succes în prezent. Aceste crime sunt caracterizate de o gravitate extremă şi afectează valorile umanităţii la un nivel ce depăşeşte frontierele unui stat, fapt pentru care reacţia comunităţii se reclamă a fi una pe măsură, respectiv a nu se mărgini la ceea ce decide o autoritate internă a unui stat, atunci când aceasta fie nu poate, fie nu doreşte să înfăptuiască actele de justiţie care se impun.

(...)

EXTRAS:

(...)

B) Prezentarea materialului de urmărire penală

În prezent, potrivit art. 257 CPP, procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi urm., care se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 250 CPP, „după punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:

a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;

b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul;

c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.

Noul Cod de procedură penală nu mai stabileşte în sarcina organului de urmărire penală obligaţia prezentării materialului de urmărire penală, întrucât asigurarea apărării efective a inculpatului în faza de urmărire penală se realizează în noul concept prin reglementarea dreptului general al avocatului acestuia de a asista la efectuarea actelor de urmărire şi prin prevederea detaliată a dreptului de a consulta dosarul în tot cursul procesului penal.

(...)