Codul penal. Codul de procedura penala, 2013 | Hotarari C.E.D.O. [Decizii ale Curtii Constitutionale, recursuri in interesul legii]

Lucrarea Codul penal si 10 legi uzuale contine textul Codului penal actualizat pana la data de 15 ianuarie 2013, insotit de deciziile Curtii Constitutionale de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, de deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii in materie, precum si de trimiteri la legislatia conexa.

Cartea mai include si 10 acte normative care reglementeaza anumite categorii de infractiuni, precum spalarea banilor, traficul de persoane, traficul si consumul ilicit de droguri, coruptia, evaziunea fiscala, criminalitatea informatica si criminalitatea organizata, terorismul si pornografia.

In editia de fata sunt redate, sub forma de note de subsol, modificarile si completarile aduse legilor speciale de catre Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a noului Cod penal, in vigoare de 1 februarie 2014.

EXTRAS:

(...)

TRĂDAREA

(art. 155)

1. Noţiune şi definiţie. Infracţiunea constă în fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului.

2. Obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale statului român, atribute enumerate în art. 1 din Constituţie: suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea. Incriminarea faptei este în acord cu prevederile art. 54 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora fidelitatea faţă de ţară este sacră.

3. Subiectul activ şi participaţia penală. Subiectul activ este calificat prin calitatea de cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român. Participaţia penală este posibilă sub toate formele – instigare, complicitate, coautorat.

4. Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea făptuitorului de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora. Pentru existenţa infracţiunii este suficientă fapta de intrare în legătură, de stabilire a contactului, în scopul prevăzut în mod expres, fiind fără relevanţă juridică faptul că ulterior se realizează sau nu vreo înţelegere. Pentru existenţa infracţiunii nu au importanţă mijloacele săvârşirii faptei. 8 Tudorel Toader Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru atributele fundamentale ale statului. Raportul de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

5. Latura subiectivă presupune intenţia directă. Intrarea în legătură se realizează cu scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului. Trădarea există numai dacă făptuitorul concepe şi urmăreşte realizarea scopului prin una dintre acţiunile alternative, enumerate în mod limitativ în textul de incriminare, şi anume: – provocarea de război contra ţării; – înlesnirea ocupaţiei militare străine; – subminarea economică sau politică a statului; – aservirea faţă de o putere străină; – ajutarea unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului. Pentru realizarea infracţiunii nu se cere realizarea scopului, fiind suficient ca acesta să existe în momentul intrării în legătură.

6. Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de trădare se pedepseşte, potrivit art. 173 alin. (1) C. pen. Consumarea infracţiunii are loc în momentul realizării elementului material, în momentul intrării în legătură cu o putere, o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora.

7. Sancţiunea constă în detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

EXTRAS:

Capitolul I.

Conceptul de minoritate şi de tratament penal al minorului infractor

Secţiunea 1. Importanţa vârstei în desfăşurarea represiunii penale

§1. Vârsta subiectului activ al infracţiunii

1. Vârsta subiectului activ al infracţiunii are o importanţă majoră în desfăşurarea represiunii penale. Viaţa omului parcurge patru etape fundamentale, şi anume: copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea. Fiecăreia dintre aceste etape îi corespunde o stare particulară psiho-fizică, de care dreptul penal trebuie să ţină seama, mai ales atunci când este necesară aplicarea unei sancţiuni. Omul matur (adultul) este presupus întotdeauna că are capacitate penală (excludem situaţiile de excepţie, în care chiar şi adultul nu răspunde penal).

Copilăria este prima etapă pe care o parcurge viaţa unui om, este perioada în care acesta se formează, se dezvoltă psihic, fizic, dobândeşte o gândire logică (crescit enundo). În cadrul acestei etape de dezvoltare a copilului lipseşte capacitatea de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa conform cerinţelor legii penale. Această incapacitate este una normală, întrucât nu rezultă dintr-o anomalie sau vreo stare patologică, ci rezultă din natura lucrurilor. Din această cauză, copiii nu pot fi supuşi măsurilor represive (pedepselor), această incapacitate fiind presupusă ca absolută (prezumţie iuris et de iure). Această prezumţie legală absolută de incapacitate penală reprezintă, conform art. 99 C. pen. 1969 şi art. 113 NCP, prima etapă în determinarea limitelor răspunderii penale a minorilor. Faţă de copii se pot lua măsuri de ocrotire, de educare, atunci când se constată că au o conduită rea, dar nu se poate recurge la pedepse, întrucât copilul nu are capacitatea de a înţelege, de a-şi da seama de ceea ce face, de urmările acţiunilor sale şi, prin urmare, nu poate înţelege V. Dongoroz, Drept penal (Tratat), Bucureşti, 1939, p. 324 şi urm. Gh. Alecu, Instituţii de drept penal. Partea generală şi partea specială, Ovidius University Press, Constanţa, 2010, p. 227.6 Tratamentul penal al minorului nici rostul pedepsei, finalitatea acesteia. Pentru copil, pedeapsa ar însemna o suferinţă menită să îi deformeze caracterul, uneori chiar să îi schimbe fondul educativ bun pe care îl are deja format.

(...)

Procedura abreviata a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, introdusa in Codul de procedura penala prin Legea nr. 202/2010, reprezinta prima consacrare la nivelul codificarii procesuale penale romane a elementelor de justitie negociata, frecvent intalnite in legislatiile procesuale ale altor state membre ale Uniunii Europene.

Prezenta lucrare, elaborata la mai bine de doi ani de la data intrarii in vigoare a dispozitiilor art. 3201 C. proc. pen. [preluat in actualul Cod de procedura penala din forma adoptata de Parlament a art. 374 din noul Cod de procedura penala (Legea nr. 135/2010)], constituie prima culegere de practica judiciara cu referire la aceasta procedura, fiind o aparitie editoriala necesara si utila atat practicienilor, cat si cercetatorilor din domeniul dreptului procesual penal.

Autorul a desfasurat o activitate laborioasa de cercetare si analiza a solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti, aducand in paginile acestei carti hotarari pronuntate de instantele din raza Curtilor de Apel Bucuresti, Pitesti, Ploiesti, Timisoara, Cluj, Mures, Iasi, Galati, Constanta, precum si hotarari pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acest fel, acesta reuseste prezentarea standardelor de practica judiciara cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 3201 C. proc. pen., acoperind majoritatea problemelor controversate aparute in ultimii doi ani. Acolo unde este cazul, hotararile judecatoresti sunt insotite de note explicative relevante, in care autorul reda toate opiniile exprimate in doctrina cu privire la problema de drept aparuta pe rolul instantelor, exprimandu-si, totodata, propria opinie in scopul clarificarii subiectului supus analizei.

Forma structurata a lucrarii, complexitatea si varietatea problemelor de drept prezentate tinand de interpretarea si aplicarea art. 3201 C. proc. pen., precum si notele doctrinare inserate fac ca lucrarea domnului judecator Victor Vaduva sa constituie un instrument indispensabil in intelegerea procedurii abreviate a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei.

Judecator dr. Mihail Udroiu

EXTRAS:

EXTRAS:

În dreptul penal, noţiunea de patrimoniu în legătură cu infracţiunile care se pot comite împotriva acestuia are un înţeles mai restrâns şi se referă la bunuri nu ca universalitate, ci în individualitatea lor susceptibilă de a fi apropriate de făptuitor prin mijloace frauduloase.

Infracţiunea nu ar putea fi săvârşită împotriva patrimoniului ca universalitate de bunuri, pentru că aceasta va exista întotdeauna.

În incriminările privind faptele care aduc atingere patrimoniului, legea penală are în vedere acţiunea ilicită a făptuitorului, iar nu poziţia juridică a victimei, ceea ce înseamnă că infractorul trebuie să justifice că avea dreptul să săvârşească fapta pe care legea penală o prevede ca infracţiune. Victima nu este ţinută să dovedească faptul că ar fi proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alte drepturi asupra bunului care i-a fost sustras, însuşit sau distrus prin săvârşirea infrac- ţiunii.

Legea penală a considerat că, pentru a apăra patrimoniul şi drepturile legate de acesta, este necesar în primul rând să fie apărate situaţiile de fapt existente, să se asigure menţinerea acestora în starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a făptuitorului, deoarece orice modificare a lor prin fapte ilicite duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire reală a entităţilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective. Atâta vreme cât un bun îşi păstrează situaţia de fapt, stabilită şi cunoscută de cei interesaţi, cei care ar pretinde că au vreun drept asupra acelui bun şi-l vor putea valorifica în mod real, dar dacă bunul şi-a pierdut situaţia de fapt (a fost sustras, însuşit, distrus, ascuns), orice valorificare a dreptului devine nerealizabilă. Aşadar, schimbarea pe căi ilicite a situaţiei entită- ţilor patrimoniale constituie specificul infracţiunilor contra patrimoniului.

Cele doua titluri – Codul penal si Codul de procedura penala –, actualizate la 14 februarie 2013, sunt reunite intr-o singura carte si, alaturi de Legea privind executarea pedepselor nr. 275/2006, ofera o baza teoretica de studiu, reprezentand un instrument facil si util atat practicienilor, cat si studentilor, avand inserate recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.

EXTRAS:

Capitolul III. Pedepsele principale aplicabile persoanei fizice

Secţiunea 0. Regimul de executare a pedepselor principale privative de libertate

Art. 53 [3] . Reguli generale ale executării pedepselor principale privative de libertate.

(1) Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor.

(2) Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri:

a) regimul de maximă siguranţă;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

d) regimul deschis.

(3) Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaţilor de a presta, cu acordul lor, o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi, şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.

(4) După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, condamnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţi pentru muncă.

(5) Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnaţi şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia

MOMENTAN, ACEASTA CARTE NU MAI ESTE IN STOC!

PUTETI PLASA COMANDA, URMAND A FI PRELUCRATA IN CEL MAI SCURT TIMP DE LA APARITIE!

VA MULTUMIM PENTRU INTELEGERE!

Aceasta lucrare este redactata de un colectiv de autori din cadrul Universitatii Titu Maiorescu, se adreseaza in primul rand studentilor facultatilor de drept care se pregatesc pentru examenul de licenta, insa poate fi utila si celor care doresc sa sustina examenul de admitere sau de definitivat in profesiile juridice.

Este structurata in doua capitole, corespunzatoare dreptului civil, respectiv dreptului penal, lucrarea cuprinde un numar de 1029 de grile cu o varianta de raspuns.

Consideraţii generale în legătură cu intervenţia penală în protecţia mediului

Înţeles, în sens larg, ca o ramură de drept având ca obiect studierea incriminării şi sancţionării de către stat a acţiunilor de natură a crea o tulburare în societate, dreptul penal nu creează, de cele mai multe ori, el însuşi, o obligaţie nouă, a cărei nerespectare să o pedepsească, ci se mărgineşte să asigure şi să aducă o sancţiune mai energică, suplimentară şi specifică încălcărilor regulilor stabilite de celelalte ramuri de drept.

Este, aşadar, din această perspectivă, un drept sancţionator, la care se recurge pentru a găsi sancţiuni suficiente în vederea asigurării respectării obligaţiilor edictate în diverse domenii şi aceasta cu atât mai mult cu cât ramura de drept respectivă este una tânără, în plin proces de afirmare a autonomiei şi specificităţii sale şi care, în acest context, nu dispune încă de sancţiuni proprii, suficient de eficiente şi instituie reguli noi, dificil de a le face rapid şi pe deplin acceptate.

EXTRAS:

1. Nulităţile constituie sancţiuni procedurale penale, destinate să asigure respectarea principiului legalităţii ca principiu fundamental al procedurii penale.

Nulităţile sunt definite ca fiind sancţiunile procedurale ce lovesc actele procedurale existente, care au luat fiinţă prin nerespectarea dispoziţiilor legale, prin omisiunea sau violarea formelor prescrise de lege, sau sancţiunile care decurg din neîndeplinirea actelor procedurale, potrivit legii, şi au drept efect ineficienţa acestora.

Nulitatea este examinată în doctrină alături de inexistenţa actului, inadmisibilitate şi decădere, toate intrând în conţinutul noţiunii de „sancţiune procedurală penală” în sens larg. Dispoziţiile care reglementează nulitatea ca sancţiune procedurală penală se regăsesc în Titlul V, Capitolul VI, Partea generală a Codului de procedură penală, art. 197.

(...)

Lucrarea de fata, actualizata pana la data de 14 noiembrie 2013, reuneste cele doua noi legi de baza in materie penala si de procedura penala, oferind o baza teoretica de studiu practicienilor, cadrelor didactice, studentilor, dar si tuturor celor interesati sa cunoasca dispozitiile care, potrivit legilor de punere in aplicare, vor intra in vigoare la 1 februarie 2014.

Sunt redate noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009), actualizat cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 27/2012 (M. Of. nr. 180 din 20 martie 2012), Legea nr. 63/2012 (M. Of. nr. 258 din 19 aprilie 2012) si Legea de punere in aplicare nr. 187/2012 (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012), respectiv noul Cod de procedura penala adoptat prin Legea nr. 135/2010 (M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010), actualizat cu modificarile si completarile aduse prin Legea de punere in aplicare nr. 255/2013 (M. Of. nr. 515 din 14 august 2013).

Toate modificarile si completarile au fost inserate direct la nivelul fiecarui articol din cele doua coduri, iar, acolo unde a fost cazul, sub textele de lege au fost asezate dispozitiile interpretative si cele de aplicare, precum si cele privind situatiile tranzitorii.

De asemenea, sunt prezentate expunerile de motive la proiectele Legilor de punere in aplicare, care sintetizeaza substanta modificarilor aduse noului Cod penal, respectiv noului Cod de procedura penala si legilor speciale in materie.

Cartea mai cuprinde o tabla de materii detaliata, precum si un index alfabetic pentru fiecare cod, care nu fac parte din textele oficiale ale acestora, ci faciliteaza orientarea si identificarea mai rapida a institutiilor/cuvintelor-cheie cautate.

EXTRAS:

(...)

Art. 4. Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Art. 5. (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete.

(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel.

(...)