Noul Cod penal. Noul Cod de procedura penala. Legile de executare. Ed. a VII-a, revizuita | Actualizare: 10 februarie 2015

EXTRAS:

(...)

Capitolul II. A plicarea legii penale

Secţiunea 1. Aplicarea legii penale în timp

Art. 3. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

C. pen. 1969

- Art. 10. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

LPANCP

- Art. 5. (1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi modificarea normei incomplete. (2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel.

- Art. 6. Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări pronunţate în baza legii vechi îşi produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătoreşti, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este prevăzută şi de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.

- Art. 7. Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi, trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având aceleaşi elemente constitutive.

Observaţii

Articolul rămâne neschimbat faţă de formularea din C. pen. 1969, însă înţelesul noţiunii de lege în vigoare este circumstanţiat de către legiuitor în privinţa normelor incomplete. Astfel, conform art. 5 alin. (1) LPANCP, în cazul în care norma completatoare este modificată, norma incompletă va prelua modificările realizate asupra normei completatoare. În cazul în care norma completatoare este abrogată, legiuitorul a optat pentru supravieţuirea acesteia în mod indirect, prin integrarea sa în norma incompletă, în forma avută la data abrogării.

Precizările realizate de către LPANCP la art. 5 alin. (2) sunt de strictă interpretare, acestea nefiind valabile pentru ipoteza în care norma completatoare a fost declarată neconstituţională în urma unei decizii a Curţii Constituţionale pronunţate în cadrul controlului a posteriori prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituţia României, întrucât ar duce la nesocotirea deciziei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 6 LPANCP, arătăm că, în cazul în care fapta este incriminată de ambele legi, existând o hotărâre de condamnare definitivă pronunţată sub imperiul legii vechi iar decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de legea nouă, acestea se vor menţine până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerii reabilitării judecătoreşti. Formularea textului nu trebuie să ducă la concluzia că reabilitarea va fi reglementată de C. pen. 1969, instanţa urmând să analizeze legea penală mai favorabilă cu privire la această instituţie. În cazul în care NCP nu mai sancţionează infracţiunea respectivă, atunci ne aflăm în ipoteza unei dezincriminări, caz în care devin incidente efectele prevăzute de art. 4 NCP.

(...)

EXTRAS: 

(...)

EXPLICAŢII

Articolele 1 şi 2 separă principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (care se regăsea în art. 2 CP 1969) în două principii distincte. Unii teoreticieni au criticat această soluţie, considerând că desparte nejustificat elementele structurii normei penale care este compusă din precept şi sancţiune, ceea ce ar implica o formulare unitară în cadrul principiului legalităţii, a preceptului şi a sancţiunii. „Legalul şi ilegalul în dreptul penal trebuie să fie privite sub un îndoit aspect: al infracţiunii şi al pedepsei. Împreună aceste două aspecte constituie ceea ce se numeşte legalitatea incriminării”.

Principiul legalităţii este un principiu fundamental al dreptului penal, formulat de Cesare Beccaria şi preluat în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 drept cel mai de seamă instrument de protecţie împotriva arbitrariului şi abuzului (N. Giurgiu). După acest moment, principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege) a fost preluat în toate documentele importante care garantează drepturile fundamentale ale omului şi în cvasitotalitatea constituţiilor şi legislaţiilor penale moderne, sub diverse formulări.

Principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor nu are o enunţare unitară nici în cuprinsul Constituţiei. Articolul 23 alin. (12) din Constituţie se referă doar la legalitatea pedepselor, însă art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează sfera legilor organice, prevede împreună „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”. Noţiunea de „pedeapsă” din Constituţie trebuie înţeleasă în sensul ei larg, referindu- se la legalitatea tuturor sancţiunilor de drept penal, nu doar la legalitatea pedepselor.

Consacrarea acestui principiu are unele consecinţe directe: pentru Parlament – exclusivitatea creării normelor de drept penal, obligativitatea exercitării efective şi eficiente a acestei funcţii, exigenţa în planul tehnicii legislative (crearea de texte simple, clare, cu formulare transparentă şi accesibilă public); pentru judecător – imposibilitatea de a refuza aplicarea legii, obligaţia de a determina cu exactitate încadrarea juridică, de a interpreta strict legea penală şi interdicţia de a aplica legea penală prin analogie. Dintre consecinţele mediate ale aplicării acestui principiu amintim, în anumite situaţii, cele referitoare la cerinţa dublei incriminări, regimul de prioritate al convenţiilor internaţionale la care aderă statul român, în caz de conflict cu normele penale interne, regimul imunităţii de jurisdicţie (N. Giurgiu).

Articolul 1 alin. (2) NCP este corespondentul art. 11 CP 1969, cu denumirea marginală „Neretroactivitatea legii penale”, şi stabileşte regula anteriorităţii prevederii unei fapte ca infracţiune, în raport cu data comiterii faptei.

(...)

Comentariile pe articole isi propun sa prezinte formele si limitele trecerii de la vechiul la noul Cod penal.

In acest demers, valorificand literatura de specialitate si jurisprudenta in materie, autorii examineaza, in principal, urmatoarele patru aspecte: corespondenta, eventual lipsa de corespondenta, cu prevederile din Codul penal anterior sau cu normele penale din legile speciale; elementele de continuitate, elemente care au fost preluate din reglementarea anterioara; elementele ce fac diferenta dintre cele doua reglementari succesive, respectiv legea penala mai favorabila.

Autorii au incercat sa identifice posibile solutii la problemele care vor aparea in practica, imediat dupa intrarea in vigoare a noului Cod penal, probleme ce pot rezulta si din intelegerea diferita a continutului noilor reglementari.

Explicatiile pot fi utile nu numai practicienilor si teoreticienilor dreptului, dar si studentilor, pentru care dobandirea cunostintelor va fi facilitata si de perspectiva comparativa intre vechea si noua reglementare.

Obiectul propriu al stiintei Criminalisticii prezinta importanta pe doua planuri distincte: pe de o parte, remarca aportul sau particular in aflarea adevarului, iar pe de alta parte, evidentiaza unicitatea si autonomia sa fata de celelalte stiinte juridice si nejuridice, dar aflate in slujba justitiei.

Datorita obiectului propriu de cercetare, Criminalisticii ii sunt specifice anumite metode de cunoastere, unele dintre ele tipice stiintei respective, altele comune mai multor stiinte, dar aplicate intr-un mod particular, potrivit obiectului sau. Prin insasi definitia data adevarului, raportata la teoria cunoasterii, acesta este relativ.

Criminalistica nu-si propune sa ajunga la esenta adevarului absolut, dar incearca sa se apropie de aflarea adevarului, fie el si relativ, sine ira et studio, fiindu-i indiferent cui foloseste aceasta. Criminalistica a cautat si a gasit un sprijin eficient in stiintele exacte, utilizand toate cercetarile de varf in sprijinul propriului demers de cercetare.

Singura autoritate care se bucura de acelasi respect, indiferent de tipul de societate din care se naste, este autoritatea Legii. Oricare ar fi insa legea, singurul mijloc de a-i identifica pe cei care o incalca, fara a proceda in mod abuziv la gasirea unui vinovat fara vina, este Criminalistica.

Din cadrul sistemului Criminalisticii, lucrarea de fata prezinta principalele elemente de tehnica si tactica criminalistica.

Aceasta se adreseaza deopotriva teoreticienilor, practicienilor, studentilor din cadrul Facultatilor de Drept, cat si altor specialisti, constituind un veritabil suport teoretic si practic.

Lucrarea de fata analizeaza stiintific infractiunile contra persoanei, infractiunile contra patrimoniului, infractiunile privind autoritatea si frontiera de stat si infractiunile contra infaptuirii justitiei, cuprinse in titlurile I - IV din noul Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009 si pus in aplicare prin Legea nr. 187/2012.

On sprijinul realizarii acestei lucrari, autorul Ion Ristea - cadru didactic universitar, reputat teoretician si practician al dreptului -, a folosit legislatia romana in vigoare, doctrina romana si straina in materie si jurisprudenta instantelor de judecata.

Titlul I al părţii speciale cuprinde infracţiunile contra persoanei şi este structurat în nouă capitole:

Capitolul I – Infracţiuni contra vieţii (art. 188 – art. 192);

Capitolul II – Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii (art. 193 – art. 198);

Capitolul III – Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie (art. 199 – art. 200);

Capitolul IV – Agresiuni asupra fătului (art. 201 – art. 202);

(...)

Capitolul V – Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor aflaţi în primejdie (art. 203 – art. 204);

Capitolul VI – Infracţiuni contra libertăţii persoanei (art. 205 – art. 208);

Capitolul VII – Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (art. 209 – art. 217);

Capitolul VIII – Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale (art. 218 – art. 223);

Capitolul IX – Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (art. 224 – art. 227).

EXTRAS:

În prezenta lucrare sunt analizate sistematic cazurile controversate din practica judiciară sau doctrină în legătură cu amnistia, graţierea, prescripţia, plângerea prealabilă, retragerea plângerii prealabile, dar adaugă, si acesta este un element ce face lucrarea foarte actuală, si analiza sau actualitatea respectivelor controverse sub imperiului Codului penal actual, cu referire la soluţia din Codul penal anterior.

Autorul nu se opreste doar la o analiză a textelor de incriminare, ci si justifică unele modificări oferite de legiuitor. De exemplu, în expunerea de motive a noului Cod penal se susține că în legislatia europeană (Germania, Finlanda, Olanda, Italia, Estonia) omorul sau faptele care au avut ca urmare moartea unei persoane sunt considerate imprescriptibile, or, afirmatia este contrazisă de analiza sistemelor penale la care se face referire.