Această carte este prima lucrare integrală de acest fel din ţara noastră, cu referire directă la producerea miceliului comercial de ciuperci comestibile şi medicinale dar şi cu descrierea şi a celorlalte etape intermediare până la obţinerea acestuia: prelevare de ţesut, recoltare de spori, factorii care influenţează creşterea miceliului, preparare de medii de cultură sau de laborator, inocularea şi transferul miceliului pe mediul de cultură, obţinere de culturi pure, de inocul ş.a.
Alături de tehnologia de obţinere a miceliului în sistem intensiv este abordată pentru prima dată şi metoda obţinerii miceliului în sistem gospodăresc sau casnic, pentru amatorii şi iubitorii de ciuperci.
Prezenta lucrare se doreşte a trage şi un semnal de alarmă ce s-ar putea să ajungă la cunoştinţa investitorilor, precum că în ţara noastră nu există o staţie de produs miceliu comercial cu tehnologie de ultimă generaţie.
Lucrarea cuprinde 7 capitole, ultimul fiind dedicat descrierii şi prezentării principalelor tulpini şi hibrizi de ciuperci cultivate ca specii comestibile şi/sau medicinale. S-au prezentat hibrizi din 5 specii de Agaricus, din 10 specii de Pleurotus, alături de Lentinus edodes sau shiitake şi din alte aproape 20 de specii de ciuperci, cu provenienţă din diferite ţări europene, asiatice sau americane.
Miceliul este un sistem de filamente subţiri şi ramificate care alcătuieşte aparatul vegetativ al majorităţii ciupercilor.
Talul – numit la ciuperci miceliu, are forme foarte variate.
La cele inferioare este alcătuit dintr-o singură celulă cu membrană – dermatoplast – sau lipsită de membrană – gimnoplast.
La ciupercile superioare, talul poate fi unicelular, ramificat şi polinucleat, sau este format din mai multe celule, alcătuind filamente.
În ambele cazuri, filamentele se numesc hife şi ele compun miceliul ciupercii. Tot miceliu se numeşte şi ţesutul fals (plechtenchim), rezultat din împletirea filamentelor miceliene. Miceliul ciupercilor este foarte vorace, este ca o tocătoare de carbon şi azot. Hifele absorb substanţele nutritive din sol. Un cm3 de sol poate găzdui un km de miceliu.
La ciupercile pluricelulare, corpul ciupercii, miceliul, este format din mai multe filamente subţiri, numite hife.
ISBN:
978-606-92709-7-4
Titlul cartii:
Miceliul de Ciuperci. Suşe şi Hibrizi. Ghid de producere a miceliului în sistem intensiv şi clasic
Autor | Autori:
Ioana Tudor
Publicat de:
Editura Gramen
Colectia:
Afaceri Agricole
Data aparitiei:
August, 2012
Formatul:
A5, Coperta cartonata, interior cusut, pagini interior full color, hartie de calitate superioara
Numar de pagini:
220
5by Dr. ing. Ioana Tudor, 15 Aug 2012
Miceliul de Ciuperci | Carte de Dr. ing. Ioana Tudor
Pentru consultanţă privind înfiinţarea de ciupercării, staţii de miceliu, cursuri de ciupercar acreditat sau procurare de cărţi privind tehnologia de cultură a ciupercilor, autoarea poate fi contactată la tel. 0745.420.536 sau prin e-mail de pe pagina web www.ciupercile.ro.
5by Librarie, 15 Aug 2012
Miceliul de Ciuperci | Carte de Dr. ing. Ioana Tudor
Miceliul se obţine într-un laborator, unde se lucrează în condiţii foarte stricte de igienă şi de aici a decurs şi înlocuirea lucrărilor manuale cu automatizare şi intervenţie umană minimă. Sunt prezentate şi consecinţele unei igiene precare, adică apariţia unor ciuperci facultativ parazite şi saprofite cele mai răspândite pe suportul de creştere al miceliului comercial, ce produc mucegaiuri de diverse culori: verde, roşu, galben, negru, alb, carmin, orange, precum şi prevenirea şi combaterea acestora.
Această lucrare se doreşte a veni în sprijinul celor ce recoltează ciuperci din flora spontană pentru a putea evita greşelile şi confuziile inerente. Nu este o lucrare pentru micologii specializaţi, nu abordează detaliile ce ţin de expunerea la microscopul optic, electronic sau cu baleaj a unor părţi componente ale ciupercilor. Se face referire la părţile componente ce se pot observa cu ochiul liber, formă, culoare, gust, consistenţă, miros, reacţie la atingere, rupere sau tăiere etc.
În librării au mai apărut lucrări cu prezentarea de specii de ciuperci, însă acestea nu erau specii ce cresc în ţara noastră, deci erau lucrări traduse, iar prezenta carte se doreşte a veni în sprijinul culegătorului şi consumatorului autohton. De aceea am încercat să prezint cele mai importante specii de ciuperci comestibile, toxice şi fără valoare alimentară din ţara noastră şi cu marea diversitate de denumiri populare în funcţie de zona geografică.
În prezenta lucrare vor fi descrise patru specii de ciuperci Pleurotus ce pot fi luate în cultură în prezent în ţara noastră precum şi tehnologia de cultură pentru 7 specii, pentru cultivatorii români .
Cele patru specii de Pleurotus cultivate la noi în ţară şi pentru care sunt elaborate tehnologii de cultură sunt:
- Pleurotus ostreatus (păstrăvul vânăt, păstrăvul de fag sau bureţi);
- Pleurotus florida (păstrăvul crem-roşiatic sau buretele crem-roşiatic);
- Pleurotus cornucopiae (buretele cornet, buretele galben sau cornul abundenţei);
- Pleurotus sajor-caju (păstrăvul brun sau buretele brun).
Ciupercăria poate fi o afacere mai mică sau mai extinsă, în funcţie de ceea ce se doreşte. În prezenta lucrare autoare vine cu soluţii atât pen tru marii cultivatori, dar mai ales pentru cultivatorii mici, pentru cei ce vor să cultive ciuperci în sistem clasic-gospodăresc, cu investiţii minime. Diferenţa dintre ciupercăriile clasice şi cele intensive este repzentată de suma fondurilor investite şi care determină amploarea, suprafaţa şi tehnologizarea.
O ciupercărie intensivă este o mică uzină de produc ciuperci, cu funcţionare non-stop, cu mecanizare, automatizare şi microclimat controlat pe computer. Ciupercăria nu cunoaşte pauze sau sărbători, se udă sau se recoltează şi de Revelion şi de Paşte, şi în orice duminică. Fluxul de lucru este continuu ca şi în zootehnie sau în alte ramuri cu funcţionare non-stop.
Despre miere s-a scris şi se vor mai scrie multe lucrări, mai ales în zilele noastre odată cu descoperirea de aparatură performantă când se vor atribui produselor stupului şi alte virtuţi medicinale faţă de cele cunoscute deja. Pentru a obţine un litru de miere sunt necesare 5 kg de nectar. Mai adăugăm şi faptul că pentru a aduna 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000 indivizi) pot produce 1 kg de miere pe zi. Mierea este singurul produs din lume ce nu a putut fi obţinut în mod artificial în laborator.
- Istoricul porcului modern: felul în care s-au dezvoltat rasele, ghidul principalelor rase, alegerea porcului care vi se potriveşte cel mai bine,
- Inceputul: cerinţe legale, costuri, împrejmuiri, adăposturi, construirea unui cort pentru porci într-o zi.
- Achiziţionarea: când să se cumpere porcii, unde se pot găsi, ce trebuie să se caute, porci cu sau fără pedigree.
- Hrănirea: reguli şi regulamente, cerinţa de hrană, hrană din comerţ versus hrană preparată în gospodărie.
- Sănătate şi bunăstare: îngrijirea corespunzătoare, boli comune, metode de profilaxie, administrarea injecţiilor.
-Carne de la porcul din ogradă: pregătirea psihologică, planificarea, abatoarele, transportul porcilor, produsele din carne de porc, vânzarea produselor.
- Iînmulţirea: alegerea lotului, cicluri de reproducere, îngrijirea nutriţională şi medicală, împerecherea, inseminarea artificială, fătatul, îngrijirea purceilor, înţărcarea.
La nivel european s-a considerat necesar a se stabili unele standarde minime comune pentru protecţia porcilor de fermă şi de îngrăşare, pentru a garanta dezvoltarea raţională a producţiei. Porcinele ar trebui să beneficieze de un mediu corespunzător nevoilor lor de mişcare şi explorare. Bunăstarea porcinelor este ameninţată de restricţiile severe de spaţiu. Atunci când porcinele sunt ţinute în grupuri, trebuie luate măsuri de administrare corespunzătoare pentru protecţia lor şi pentru a spori nivelul lor de bunăstare.
Scroafele preferă interacţiunile sociale cu alte porcine atunci când li se oferă libertatea de mişcare şi un mediu variat. Prin urmare, ţinerea scroafelor în spaţii permanent închise ar trebui interzisă, consideră Uniunea Europeana.
Tăierea cozii, tăierea şi pilirea dinţilor pot provoca porcinelor dureri imediate şi uneori prelungite. Castrarea poate provoca dureri prelungite care pot fi mai intense în cazul în care intervine ruperea ţesuturilor. Prin urmare, aceste practici sunt în detrimentul bunăstării porcinelor, în special atunci când sunt efectuate de către persoane incompetente sau lipsite de experienţă.
În acest context se considerat necesară stabilirea unor norme care să asigure practici mai bune. Mai multe detalii despre toate acestea veţi găsi în lucrarea de faţă.
În prezent, problemele legate de hrană sunt tot mai complicate. Populaţia globului care, la 31 octombrie 2011 a atins cifra de 7 miliarde de locuitori, îşi extinde spa- ţiul de locuire reducându-se, astfel, suprafeţele destinate culturilor agricole sau păşunării animalelor.
Defrişarea pădurilor sau desecarea unor lacuri şi bălţi pentru ca terenurile respective să fie cultivate este o soluţie cu beneficii aparente şi pe termen foarte scurt pentru omenire, dar cu urmări dezastruoase în plan ecologic şi pe termen imprevizibil.
Soluţii nedistructive sunt şi vor exista câtă vreme vom şti să preţuim şi să păstrăm ceea ce avem: un cadru natural divers şi minunat în peisajul Terrei şi un sol fertil care, prin lucrări şi alte intervenţii corecte, trebuie ajutat să se menţină viu şi la parametrii de productivitate pentru a asigura hrana tuturor vieţuitoarelor.
Indiferent de substratul nutritiv pe care se instalează, mecanismul de nutriţie al ciupercilor superioare este în general următorul: miceliul vine în contact cu substratul nutritiv şi prin enzimele pe care le conţine, descompune substanţele organice complexe în produşi mai simpli (cu moleculă mai mică), pe care îi absoarbe.
Procesul de absorbţie se face pe toată suprafaţa miceliului prin osmoză. Pentru asimilaţie, shiitake prezintă un echipament enzimatic care le permite fructificarea pe substraturi lignocelulozice formate din: rumeguş, scoarţă, talaş şi lemn de esenţe foioase, paie de cereale, coceni de porumb, fân, coji de floarea soarelui etc. Am menţionat numai materiile prime ce sunt disponibile în ţara noastră.
În dorinţa de a veni în sprijinul celor care doresc şi solicită să înfiinţeze o crescătorie de curcani, am hotărât redactarea acestei lucrări, unde să fie expuse, pe înţelesul tuturor, cele mai importante informaţii cu privire la creşterea acestor minunate păsări.
Lucrarea se doreşte a constitui, în primul rând un ghid, un îndreptar în care cei interesaţi să poată găsi date şi informaţii privind creşterea şi exploatarea curcanului (condiţii privind adăpostul, microclimatul, aşternutul, hrana), măsurile ce trebuie aplicate pe parcursul tehnologiei de creştere, precum şi alte informaţii necesare pe care un crescător trebuie să le stăpânească.
În zilele noastre, acvacultura joacă un rol important în aprovizionarea cu peşte pe plan mondial, datorită evoluţiei tehnologiilor de creştere şi de procesare. Estimările date de Food and Agriculture Organization (FAO), arată că 47% din cantitatea de peşte consumată de om, provine din acvacultură.
Având în vedere că populaţia mondială va creşte numeric în următoarele decenii, cererea de peşte va fi tot mai mare. Capturile de peşte sălbatic sunt deja exploatate la maximum, acvacultura trebuind să facă faţă cererilor; dar, pentru ca această ramură să fie durabilă, trebuie să punem bazele unor crescătorii asigurătoare.
Principalele specializări ale pisciculturii sunt: Salmonicultura, Cyprinicultura, Sandrocultura, Vallicultura ş.a.
Cyprinicultura, care formează şi obiectul lucrării de faţă, defineşte activitatea de creştere controlată a speciilor de peşti din familia Cyprinidae şi este una din componentele de bază ale acvaculturii.