Lucrarea de faţă vizează în mod direct creşterea păsărilor şi, în mod special, a efectivelor de găini outoare, şi are ca obiectiv să ofere informaţii legale atât vechilor fermieri, cu experienţă în domeniu, dar şi celor ce se află la început de drum în acest domeniu şi nu cunosc standardele naţionale şi europene privind creşterea gainilor outoare.
În aceeaşi măsură lucrarea de faţă constituie un ghid normativ deosebit de util pentru aceia care au în vedere începerea unei afaceri în acest domeniu şi realizarea unor proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile.
Normă sanitară veterinară din 16 iunie 2006 privind standardele minime pentru protecţia găinilor ouătoare (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor)
ANEXĂ la norma sanitară veterinară:
■Cerinţe suplimentare privind protecţia găinilor ouătoare
Ordin nr. 135 din 22 noiembrie 2010 privind monitorizarea sistemelor de creştere a găinilor ouătoare pentru producţia de ouă de consum, în conformitate cu legislaţia europeană specifică (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor)
Directiva 1999/74/CE a Consiliului din 19 iulie 1999 de stabilire a standardelor minime pentru protecţia găinilor ouătoare
BUNĂSTAREA GĂINILOR OUTOARE:
Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind diversele sisteme de creştere a găinilor ouătoare, în special sistemele prevăzute de Directiva 1999/74/CE
Rezoluţia Parlamentului European referitoare la industria găinilor ouătoare din UE: interzicerea utilizării bateriilor începând cu 2012
STANDARDE DE COMERCIALIZARE APLICABILE OUĂLOR:
REGULAMENTUL (CE) NR. 1234/2007 AL CONSILIULUI din 22 octombrie 2007, de instituire a unei organizări comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”). Extras (În continuare sunt reproduse doar dispoziţiile ce vizează subiectul lucrării de faţă)
Regulamentul (CE) nr. 589/2008 al Comisiei din 23 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului privind standardele de comercializare aplicabile ouălor
ANEXA I
PARTEA A. Menţiunile vizate la articolul 12 alineatul (2) paragraful al doilea litera (a)
PARTEA B. Menţiunile vizate la articolul 12 alineatul (2) paragraful al patrulea
ANEXA II. Cerinţele minime care trebuie îndeplinite de sistemele de producţie pentru diferitele modalităţi de creştere a găinilor ouătoare
ANEXA III. Regiunile Finlandei vizate la articolul 34
ANEXA IV. Tabelul de corespondenţă vizat la articolul 38
Regulamentul (CE) nr. 617/2008 al Comisiei din 27 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului privind standardele de comercializare a ouălor pentru incubaţie şi a puilor de păsări de fermă
ISBN:
978-606-93382-0-9
Titlul cartii:
Cresterea gainilor outoare
Publicat de:
Editura Gramen
Colectia:
Afaceri agricole
Data aparitiei:
Februarie, 2013
Formatul:
A5, Carte brosata, Coperta laminata, lucioasa
Numar de pagini:
156
5by Administrator librarie online, 22 Feb 2013
Cresterea gainilor ouatoare
Având în vedere importanţa tot mai mare care se acordă atât la nivel naţional, dar mai ales la nivelul Uniunii Europene respectării normelor de protecţie şi bunăstare a animalelor, iniţiativa elaborării unui ghid de norme privind protecţia şi bunăstarea găinilor ouătoare nu poate fi decât de bun augur.
Despre miere s-a scris şi se vor mai scrie multe lucrări, mai ales în zilele noastre odată cu descoperirea de aparatură performantă când se vor atribui produselor stupului şi alte virtuţi medicinale faţă de cele cunoscute deja. Pentru a obţine un litru de miere sunt necesare 5 kg de nectar. Mai adăugăm şi faptul că pentru a aduna 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000 indivizi) pot produce 1 kg de miere pe zi. Mierea este singurul produs din lume ce nu a putut fi obţinut în mod artificial în laborator.
- Istoricul porcului modern: felul în care s-au dezvoltat rasele, ghidul principalelor rase, alegerea porcului care vi se potriveşte cel mai bine,
- Inceputul: cerinţe legale, costuri, împrejmuiri, adăposturi, construirea unui cort pentru porci într-o zi.
- Achiziţionarea: când să se cumpere porcii, unde se pot găsi, ce trebuie să se caute, porci cu sau fără pedigree.
- Hrănirea: reguli şi regulamente, cerinţa de hrană, hrană din comerţ versus hrană preparată în gospodărie.
- Sănătate şi bunăstare: îngrijirea corespunzătoare, boli comune, metode de profilaxie, administrarea injecţiilor.
-Carne de la porcul din ogradă: pregătirea psihologică, planificarea, abatoarele, transportul porcilor, produsele din carne de porc, vânzarea produselor.
- Iînmulţirea: alegerea lotului, cicluri de reproducere, îngrijirea nutriţională şi medicală, împerecherea, inseminarea artificială, fătatul, îngrijirea purceilor, înţărcarea.
Manualul de crestere a pasarilor,este un ghid complet care ofera referiri complete si usor de aplicat tuturor celor care doresc sa devina crescatori de pasari atat din dorinta de a-si asigura hrana proaspata si sanatoasa cat si ca hobby. Principalele sectiuni ale cartii sunt: achizitia (selectarea rasei,hibrizilor sau a altor specii domestice);ingrijirea zilnica ,ingrijirea in functie de anotimp,hranirea si adaparea,adaposturi,masuri impotriva pradatorilor,control parazitologic,clocitul (calitatea oualor,vanzarea) reglaje; boli comune (inclusiv diagnostice simple) biologie,sanatate,nutritie ;proceduri de incubator. Cartea cuprinde 192 pagini color, in format A4.
Avicultura mondială, inclusiv cea din ţara noastră, a repurtat în ultimii ani succese remarcabile în creşterea puilor de carne. Desigur, fiecare ţară are o tradiţie proprie de creştere a puilor, vârsta şi greutatea la tăiere fiind diferite. Industria avicolă se adaptează la preferinţele cumpărătorilor şi în acelaşi timp influenţează gustul consumatorilor. Cu toate că există astfel de diferenţe de la o ţară la alta, în contextul în care România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, producătorii noştri sunt obligaţi să respecte pe de o parte legislaţia naţională în domeniu, iar pe de altă parte liniile directoare impuse prin legislaţia Uniunii Europene. În acest context lucrarea de faţă se vrea a veni în sprijinul avicultorilor, fie ei cu experienţă în domeniu sau chiar la început de drum, ajutându-i să aibăm acces rapid la cele mai importante norme.
La nivel european s-a considerat necesar a se stabili unele standarde minime comune pentru protecţia porcilor de fermă şi de îngrăşare, pentru a garanta dezvoltarea raţională a producţiei. Porcinele ar trebui să beneficieze de un mediu corespunzător nevoilor lor de mişcare şi explorare. Bunăstarea porcinelor este ameninţată de restricţiile severe de spaţiu. Atunci când porcinele sunt ţinute în grupuri, trebuie luate măsuri de administrare corespunzătoare pentru protecţia lor şi pentru a spori nivelul lor de bunăstare.
Scroafele preferă interacţiunile sociale cu alte porcine atunci când li se oferă libertatea de mişcare şi un mediu variat. Prin urmare, ţinerea scroafelor în spaţii permanent închise ar trebui interzisă, consideră Uniunea Europeana.
Tăierea cozii, tăierea şi pilirea dinţilor pot provoca porcinelor dureri imediate şi uneori prelungite. Castrarea poate provoca dureri prelungite care pot fi mai intense în cazul în care intervine ruperea ţesuturilor. Prin urmare, aceste practici sunt în detrimentul bunăstării porcinelor, în special atunci când sunt efectuate de către persoane incompetente sau lipsite de experienţă.
În acest context se considerat necesară stabilirea unor norme care să asigure practici mai bune. Mai multe detalii despre toate acestea veţi găsi în lucrarea de faţă.
În prezent, problemele legate de hrană sunt tot mai complicate. Populaţia globului care, la 31 octombrie 2011 a atins cifra de 7 miliarde de locuitori, îşi extinde spa- ţiul de locuire reducându-se, astfel, suprafeţele destinate culturilor agricole sau păşunării animalelor.
Defrişarea pădurilor sau desecarea unor lacuri şi bălţi pentru ca terenurile respective să fie cultivate este o soluţie cu beneficii aparente şi pe termen foarte scurt pentru omenire, dar cu urmări dezastruoase în plan ecologic şi pe termen imprevizibil.
Soluţii nedistructive sunt şi vor exista câtă vreme vom şti să preţuim şi să păstrăm ceea ce avem: un cadru natural divers şi minunat în peisajul Terrei şi un sol fertil care, prin lucrări şi alte intervenţii corecte, trebuie ajutat să se menţină viu şi la parametrii de productivitate pentru a asigura hrana tuturor vieţuitoarelor.
Fiecare crescator de gaini isi doreste sa obtina si sa creasca pui de la gainile sale. Acest lucru este de inteles si pentru micile crescatorii. Este cat se poate de rentabil. Sa nu omitem bucuria crescatorului de a vedea cu ochii sai evolutia puilor din propria ferma, cu totul diferita fata de a celorlalte animale domestice. Dintr-un simplu aliment folosit la micul dejun, oul devine sursa unei noi vieti. Este nevoie doar de un ou fecundat, un loc pentru clocit, temperatura adecvata, umiditate, aerisire, putina indemanare si rabdare, ultimele cinci puncte putand fi foarte bine asigurate de o closca.
În dorinţa de a veni în sprijinul celor care doresc şi solicită să înfiinţeze o crescătorie de curcani, am hotărât redactarea acestei lucrări, unde să fie expuse, pe înţelesul tuturor, cele mai importante informaţii cu privire la creşterea acestor minunate păsări.
Lucrarea se doreşte a constitui, în primul rând un ghid, un îndreptar în care cei interesaţi să poată găsi date şi informaţii privind creşterea şi exploatarea curcanului (condiţii privind adăpostul, microclimatul, aşternutul, hrana), măsurile ce trebuie aplicate pe parcursul tehnologiei de creştere, precum şi alte informaţii necesare pe care un crescător trebuie să le stăpânească.
În zilele noastre, acvacultura joacă un rol important în aprovizionarea cu peşte pe plan mondial, datorită evoluţiei tehnologiilor de creştere şi de procesare. Estimările date de Food and Agriculture Organization (FAO), arată că 47% din cantitatea de peşte consumată de om, provine din acvacultură.
Având în vedere că populaţia mondială va creşte numeric în următoarele decenii, cererea de peşte va fi tot mai mare. Capturile de peşte sălbatic sunt deja exploatate la maximum, acvacultura trebuind să facă faţă cererilor; dar, pentru ca această ramură să fie durabilă, trebuie să punem bazele unor crescătorii asigurătoare.
Principalele specializări ale pisciculturii sunt: Salmonicultura, Cyprinicultura, Sandrocultura, Vallicultura ş.a.
Cyprinicultura, care formează şi obiectul lucrării de faţă, defineşte activitatea de creştere controlată a speciilor de peşti din familia Cyprinidae şi este una din componentele de bază ale acvaculturii.